FRF se leapădă de Daniel Pancu: selecționerul pleacă de la naționala de tineret după Euro

0
Publicat:

Daniel Pancu a reușit să califice naționala de tineret la Euro 2025, al patrulea turneu final consecutiv la care sunt prezenți tricolorii mici, după ce a câștigat o grupă preliminară din care a făcut parte și Elveția. Selecționerul de 47 de ani a anunțat că Federația nu i-a propus prelungirea contractului, lucrurile fiind clare în viziunea sa: nu va mai pregăti naționala U21 după ultimul meci de la Euro.

Daniel Pancu a dus naționala de tineret la Euro 2025. Foto Sportpictures

El a fost protagonistul unui incident rar văzut pe terenul de fotbal, chiar contra helveților, când a vrut să-l bată pe arbitru, după ce acesta a tolerat o intrare criminală asupra unuia dintre elevii săi. Daniel Pancu a fost suspendat pentru două partide, astfel că nu va putea sta pe banca tehnică a naționalei la meciurile cu Italia și Spania. ”Deocamdată, e Răzvan Rotaru. Sunt Lucian Sânmărtean, Răzvan Stanca (colaboratorii săi)”, a declarat Daniel Pancu, pentru DigiSport.

Costin Curelea va face pasul la naționala de tineret

Cel mai probabil acel incident i-a determinat pe șefii federației să nu mai continue alături de Daniel Pancu după Euro 2025, programat pentru luna iunie, în Slovacia. El a transmis că e sigur că locul său va fi luat de Costin Curelea, actualul selecționer al României U20, așa cum s-a întâmplat în cazul său, în urmă cu doi ani, când l-a înlocuit pe Emil Emil Săndoi pe banca naționalei de tineret.

”M-a ajutat foarte mult lucrul ăsta (n.r. că a pregătit naționala U20). Asta se va întâmpla și cu Curelea, care sigur va fi următorul antrenor de la U21. Vine acum cu mine. Va fi în delegația noastră. Nu mi s-a propus prelungirea, lucrurile sunt clare”, a spus Daniel Pancu, pentru sursa citată.

România la Euro 2025

11 iunie, ora 22.00: Italia – România

14 iunie, ora 19.00: Spania – România

17 iunie, ora 22.00: România – Slovacia

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS