FRF nu-i dă drumul din brațe lui Mircea Lucescu. Selecționerul, bănuit că se alintă public

0
Publicat:

FRF a decis soarta lui Mircea Lucescu după ce selecționerul a anunțat că pleacă dacă nu califică naționala la Campionatul Mondial fără baraj, adică să prindă locul 1 în Grupa H, situația aproape imposibilă.

Anunțul lui „Il Luce” nu a creat panică la Casa Fotbalului. Imediat după victoria cu 1-0 în fața Austriei, Lucescu și-a reafirmat promisiunea publică, sugerând că, în lipsa calificării directe din grupă la Cupa Mondială 2026, ar prefera să plece:

Eu am promis că, dacă nu obțin calificarea asta, las pe altcineva să joace barajul. Dar, până atunci, trebuie să construiesc o echipă care să joace barajul”, a declarat selecționerul.

Conform surselor digisport.ro, Federația Română de Fotbal a clarificat rapid situația: Nu se pune problema plecării. România continuă cu Lucescu, inclusiv pentru barajul de calificare.

Aceleași surse afirmă că singurul scenariu în care s-ar produce o ruptură ar fi o cerere expresă de demisie din partea antrenorului, dar Federația nu crede că acest lucru se va întâmpla, având în vedere obiectivul său de a "construi o echipă de baraj."

Misiunea calificării directe

Deși obiectivul realist este locul doi (luptă cu Bosnia, care are 13 puncte), Lucescu încă vizează calificarea directă (locul 1, deținut de Austria, 15 puncte).

Pentru a realiza "miracolul", România trebuie să le învingă pe Bosnia și pe San Marino, în timp ce Austria ar trebui să nu câștige cu Cipru.

Cu un egal în Austria - Cipru, România ar avea nevoie apoi de o victorie bosniacă la Viena. Există și varianta puțin probabilă a unui eșec austriac cu Cipru. De asemenea, "Tricolorii" trebuie să obțină un golaveraj cât mai bun, în special în fața lui San Marino, meci crucial pentru o eventuală departajarea la golaveraj.

În acest moment Bosnia are +8 iar România +5.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare