FRF îi oferă lui Piţurcă prima la stânga. Fostul selecţioner nu ia niciun ban deşi a contribuit şi el la calificarea la Euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a adus 7 din cele 20 de puncte obţinute de România în preliminariile Euro 2016, fostul selecţioner Victor Piţurcă nu va fi recompensat deloc în urma calificării la turneul final.

Victor Piţurcă a deschis drumul României către calificarea la Euro 2016, graţie celor 7 puncte obţinute în primele trei partide din preliminarii. Ulterior, noul selecţioner, Anghel Iordănescu, a obţinut restul de 13 puncte necesare pentru calificare, în celelalte şapte partide din Grupa F. Însă Federaţia Română de Fotbal îl va premia doar pe ultimul.

“Domnul Piţurcă nu va primi niciun ban. A primit suficient. Nu vreau să se supere Victor Piţurcă, dar cred că am reuşit să manageriem foarte bine momentul schimbării. Federaţia a economisit cu noul staff 1,2 milioane de euro, din salarii şi prime de calificare. Prima variantă după despărţirea de Piţurcă a fost Mircea Lucescu. Am fost la Kiev, nu am reuşit să-l aducem, nu l-a lăsat preşedintele clubului. A doua variantă a fost Anghel Iordănescu. Eu personal am discutat doar cu ei doi şi am insistat ca Anghel Iordănescu să accepte pentru că el se potrivea profilului căutat”, a explicat preşedintele Răzvan Burleanu la Dolce Sport. C

um s-a ajuns la această situaţie? În momentul în care şi-a negociat plecarea de la cârma primei reprezentative, în urmă cu un an, Victor Piţurcă a renunţat la orice primă de calificare pentru el şi staff-ul său. În caz contrar, Piţurcă ar fi trebuit să achite drept despăgubire Federaţiei Române de Fotbal, în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă, suma de 1,425 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie