Frăția arabilor, emoționantă: Râuri de lacrimi pentru Maroc, din Casablanca până la Fâșia Gaza VIDEO

0
Publicat:

Nici că se putea o poveste mai frumoasă: primul Mondial găzduit de o țară arabă a avut printre semifinaliste o țară arabă. Vorbim despre Maroc, care, prin parcursul de la CM 2022, a devenit favorita spectatorilor neutri. Și a realizat o premieră istorică: prima echipă africană, într-o semifinală de Cupa Mondială!

Pe lângă faptul că a avut o galerie uriașă din start, la Doha, care a și crescut pe măsură ce Qatar, Arabia Saudită și Tunisia, alte țări arabe, au părăsit competiția, Marocul a și arătat un fotbal plăcut ochiului. Cu o defensivă solidă – a încasat un singur gol, până la confruntarea cu Franța – și cu niște jucători care au dat totul pe teren, în fiecare partidă, „Leii din Atlas“ au fost, fără îndoială, „Cenușăreasa“ turneului final.

Imagini emoționante după eșecul Marocului în semifinala cu Franța.

Miercuri seară, meciul Maroc – Franța i-a ținut cu sufletul la gură nu doar pe suporterii marocani de acasă, ci și pe cei din Diaspora și, de fapt, pe toată lumea arabă! Pentru că, așa cum se întâmplă mereu, arabii sunt foarte uniți. Și se bucură pentru succesele tuturor țărilor arabe. De aceea, semifinala găzduită de arena „Al-Bayt“ a adunat oamenii în centrul orașelor mari din lumea arabă. Meciul a fost urmărit în Dubai (Emirate), Riad (Arabia Saudită), Beirut (Liban), dar și în Fâșia Gaza, ca să dăm doar câteva exemple.

După fluierul de final, au curs râuri de lacrimi pentru „Leii din Atlas“, însă, când senzația de supărare a mai trecut, arabii s-au arătat mândri de ce au realizat elevii lui Walid Regragui.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie