Fenomenul marocan: Parcursul arabilor la Mondiale confirmă o regulă nescrisă a fotbalului

0
Publicat:

Parcursul „Leilor din Atlas“, la Doha, confirmă o regulă nescrisă a fotbalului de nivel înalt: atacul „vinde“ biletele, însă o apărare solidă câștigă meciurile! Iar sistemul defensiv pus la punct de Walid Regragui la naționala Marocului e impresionant! La acest Mondial, în cele cinci partide disputate până acum, africanii au încasat un singur gol. Un autogol, de fapt, după ce Nayef Aguerd a înscris în propria poartă, în victoria cu Canada, scor 2-1, în faza grupelor. În rest, marocanii au remizat cu Croația și Spania (0-0) și au obținut victorii la zero cu Belgia și Portugalia.

Portarul Yassine Bounou (centru) are trei meciuri la Mondiale în care și-a ținut poarta închisă.
Portarul Yassine Bounou (centru) are trei meciuri la Mondiale în care și-a ținut poarta închisă.

Bazele acestui sistem defensiv solid au fost puse de precedentul selecționer, Vahid Halilhodžić (70 de ani). Pentru că seria meciurilor fără gol primit a început în luna iunie, când pe bancă se afla bosniacul de 70 de ani. De atunci, în nouă partide, Maroc a luat acel singur autogol din meciul cu Canada! Halilhodžić a fost înlocuit de Regragui, în luna august, după neînțelegeri cu federația din Rabat pe tema pregătirii pentru CM 2022.

Franța, cifre impresionante în atac

Confruntarea din această seară e cu atât mai interesantă, cu cât apărarea solidă a marocanilor va fi testată de a doua cea mai bună ofensivă la Mondialul din Qatar. Cu 11 goluri marcate în cinci meciuri, Franța e depășită la acest capitol doar de Anglia, cu 13 goluri. Comparativ cu marocanii, elevii lui Didier Deschamps au înscris de două ori mai multe goluri în Qatar: 11-5. De fapt, doar Kylian Mbappe (24 de ani), cu cinci reușite deja, are la fel de multe goluri ca întreaga echipă a Marocului la acest Mondial.

Borne istorice, în așteptare

Diseară, pe arena „Al-Bayt“, Marocul își poate îmbunătăți parcursul deja istoric, cu o calificare în finală. Dar și francezii se află în fața unui moment uriaș.

În primul rând, Franța poate deveni doar a treia națională care își păstrează titlul mondial, după ce această performanță a fost realizată, în trecut, de Italia (campioană mondială în ediții succesive, în 1934 și 1938) și de Brazilia (1958, 1962). De asemenea, naționala „cocoșului galic“ poate deveni prima din 2002 încoace, cu finale succesive la Cupa Mondială. Brazilia a fost ultima echipă care a reușit această „dublă“: a pierdut finala din 1998 cu Franța (0-3), dar a câștigat-o pe cea din 2002 cu Germania (2-0). Cele mai multe finale succesive le-au jucat nemții (1982, 1986, 1990) și brazilienii (1994, 1998, 2002).

7

meciuri au disputat Franța și Maroc până acum: cinci victorii pentru „cocoșul galic“ și două remize. Ultima întâlnire: 2-2 într-un amical disputat, în noiembrie 2007, la Paris.

Mondialul din Qatar, rezultate și program

Sferturi

*Croația – Brazilia 0-0 (1-1 după prelungiri, 4-2 după loviturile de departajare)

*Țările de Jos – Argentina 2-2 (3-4 după loviturile de departajare)

*Maroc – Portugalia 1-0

*Anglia – Franța 1-2

Semifinale

*Argentina – Croația 3-0

*Franța – Maroc (astăzi, ora 21.00)

Finala mică

*17 decembrie, ora 17.00

Finala

*18 decembrie, ora 17.00

Toate meciurile Mondialului se vor vedea, în continuare, pe TVR 1.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite