FOTO „Tigroaice“ de aur! CSM Bucureşti e noua regină a Europei, la debutul în Liga Campionilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Bucureşti a câştigat dramatic finala Ligii Campionilor cu Gyor, 22-22 în timpul regulamentar, 25-25 în prelungiri, 4-1 la aruncări de la 7 metri!

Multinaţionala CSM-ului Bucureşti, cu jucătoare din Danemarca, Suedia, Spania, Croaţia, Brazilia, Rusia şi România, a adus trofeul Ligii Campionilor în România. Scorul a fost egal la finalul timpului regulmentar (22-22) şi după prelungiri (25-25), dar “tigroaicele” s-au impus de la 7 metri.


Turneul Final Four al Ligii Campionilor a avut loc la Budapesta, Gyor fiind susţinută puternic de suporterii maghiari, însă din tribune n-a lipsit nici galeria românilor. Finala a fost una echilibrată, nici n-avea cum să fie altfel. Cu apărări bine organizate, cu multă ambiţie şi răutate pe semicerc şi cu tribune arhipline, CSM Bucureşti şi Gyor au mers cap la cap cam tot meciul, niciuna dintre echipe nereuşind să ia mai mult de două goluri avantaj. “Tigroaicele” au condus cu 13-12 la pauză şi au marcat rapid şi la reluare, însă a urmat o perioadă mai puţin reuşită a bucureştencelor. Finalul a fost unul pe muchie de cuţit, CSM şi Gyor fiind pe rând la conducere. Cu 20 de secunde rămase până la final, Gorbicz a marcat de la 7 metri şi a adus-o pe Gyor în avantaj. Torstenson a înscris şi ea la ultima fază din timpul regulamentar: 22-22, se intra în prelungiri! Gyor a condus la două goluri în cele 10 minute de extra-time, dar CSM a revenit din nou: 25-25 după 70 de minute, totul se decidea la 7 metri!
La aruncările de la 7 metri, pentru CSM au marcat Gullden, Martin, Rodrigues şi Brădeanu. De la Gyor a ratat Groot şi Loke, şuturi parate de Maysa Pessoa, iar CSM Bucureşti este noua campioană a Europei!

Semifinală de vis
CSM Bucureşti s-a calificat în finală după un succes memorabil cu Vardar Skopje, în semifinale. Fetele lui Kim Rasmussen au controlat meciul cap-coadă şi s-au distanţat la un moment dat chiar şi la 11 goluri. Cu Skopje au marcat Rodrigues 5 goluri, Gullden 4, Jorgensen 4, Brădeanu 4, Manea 4, Fisker 2, Bazaliu 2, Vărzaru 1, Martin 1 gol. Gyor a trecut în schimb de Buducnost la un singur gol diferenţă, iar formaţia Cristinei Neagu a pierdut şi finala mică de ieri, în faţa lui Vardar Skopje.
La nouă ani de la înfiinţare, CSM Bucureşti a participat pentru prima dată în Liga Campionilor şi, implicit, la Turneul Final Four. Ultima dată când o echipă feminină din România a disputat finala Ligii Campionilor a fost în 2010, când Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă de Viborg HK, având-o atunci în componenţă şi pe extrema dreaptă Cristina Vărzaru, în prezent la CSM Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă