FOTO Karate la nivel înalt la campionatele naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la concursul de karate

Ziua de 23 martie a fost una specială pentru karate-ul din România. Federaţia Românăde Karate a organizat în Complexul Olimpic de la Izvorani, Campionatul Naţional rezervat seniorilor, feminin şi masculin.

Competiţia a fost una de anvergură, iar organizarea ireproşabilă, reuşind să depăşească în acest sens Campionatul Naţional de Shotokan desfăşurat în urmă cu două săptămâni tot la Izvorani. Scopul concursului l-a reprezentat desemnarea celor mai buni sportivi care vor participa la Selecţia Naţională din data de 6 aprilie de la Otopeni, în vederea stabilirii Lotului Naţional pentru Seniori, care va participa la Campionatul European de Karate de la Budapesta, din data de 10 mai.
Dacă la probele de kata au participat un numărde 37 de sportivi, în schimb, la spectaculosul kumite s-au adunat 117 competitori!
Competiţia a fost dominată de sportivii aparţinând cluburilor Dinamo, Sportul Studenţesc, Saishin Râmnicu Vâlcea, CS Târgovişte, Steaua, Universitatea Craiova şi CSU Braşov care s-au înghesuit pe podiumul de premiere în cele două probe, atât la individual, cât şi pe echipe.

Interesant este şi faptul că, la proba de kumite masculin pe echipe, primul loc a fost ocupat de Dinamo 2, în timp ce Dinamo 1 s-a situat pe poziţia secundă!
La finalul competiţiei, preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, a declarat: “Pot spune deja, de la a doua competiţie organizată de către noua conducere, că echipa desemnată pentru organizare s-a omogenizat foarte bine şi a reuşit să organizeze si sa pună la punct un Campionat Naţional de Karate de mare excepţie, bazat pe toate regulile impuse de Federaţia Mondială de Karate. Nivelul foarte ridicat al organizării competiţiei a reuşit să îi determine pe competitori să dea tot ce este mai bun din punct de vedere tehnic şi competiţional, unele meciuri fiind, din punct de vedere tehnic, de nivel european sau mondial”.
Următorul obiectiv al Federaţiei îl reprezintă organizarea Selecţiei Naţionale pentru Lotul Naţional de Seniori, care va avea loc în data de 6 aprilie în Sala de Sport a Oraşului Otopeni.
Scopul acestei  Selecţii Nationale, la care vor participa doar medaliaţii de la Campionatul Naţional de Karate pentru Seniori, este de a desemna cei mai valoroşi viitori componenţi ai Lotului Naţional, care va participa la Campionatul European de Karate de la Budapesta”.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială