FOTO Halep la US Open: Simona va întâlni o jucătoare cu multe kilograme în plus pe care a spulberat-o peste tot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep s-a cam chinuit în duelul cu Nicole Gibbs (135 WTA), dar fanii ei speră că, odată ce şi-a făcut încălzirea, „Simo“ va evolua din ce în ce mai bine.

Simona Halep va avea nevoie de şapte victorii la rând ca să câştige US Open. Iar primele două adversare ale româncei pot fi catalogate doar ca jucătoare de mâna a treia.

După Nicole Gibbs, la rând vine o altă americancă, Taylor Towsend (116 WTA). Vorbim de o sportivă care, din păcate, e supraponderală, în mod evident. În vârsta de 23 de ani, Townsend n-a câştigat până acum niciun titlu WTA, cel mai bun rezultat la US Open l-a înregistrat în 2018 şi în 2019, când a atins turul II, iar clasamentul ei cel mai bun a fost locul 61 în lume, în iulie 2018.

Halep şi Townsend s-au întâlnit de trei ori până acum, după cum se poate vedea mai jos:

*2019 (Miami): 6-1, 6-3 Halep

*2018 (Roland Garros): 6-3, 6-1 Halep

*2017 (Cincinnati): 6-4, 6-1 Halep

Townsend a ajuns în turul II de la US Open, trecând de calificări. Până acum, a bifat următoarele rezultate la Flushing Meadows:

Calificări

Turul I: 6-3, 6-1 cu Kostic (216 WTA)

Turul II: 3-6, 6-3, 6-3 cu Cepede (151 WTA)

Turul III: 3-6, 7-6, 6-1 cu Stojanovic (165 WTA)

Tabloul principal

Turul I: 3-6, 6-3, 6-2 cu Kozlova (76 WTA)

 Te-ar putea interesa şi:

 

Drama trăită de viitoarea adversară a Simonei Halep. Cum a umilit-o Federaţia Americană de Tenis pentru că e grasă

VIDEO Halep, rezumatul unei victorii aşteptate de doi ani: Simona a jucat într-un nou echipament Nike

FOTO Ce a făcut Simona Halep la scurt timp după ce s-a calificat în turul al doilea de la US Open

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi