Fotbalul românesc, de râsul curcilor: Explicația numirii lui Reghecampf la miezul nopții e bulversantă

0
Publicat:

Laurenţiu Reghecampf e noul antrenor al Universității Craiova, potrivit anunțului făcut de formația din Bănie. Site-ul clubului a oficializat această numire, la miezul nopţii de marţi spre miercuri. Deși s-a vorbit toată ziua despre venirea lui „Reghe“ în locul lui Neagoe, oltenii au refuzat să oficializeze această mutare.

Laurențiu Reghecampf a revenit la Universitatea Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul

Spre seară, patronul Mihai Rotaru a avut o intervenție la Digi Sport și a expus motivul șocant pentru care numirea noului antrenor nu era validată, deși informația exista la nivel de zvon: „Ne-am înțeles de mult. Așteptăm să se facă 12 noaptea și o să-l anunțăm. Primul mandat a început pe 26 iulie, deci și acum trebuie să înceapă tot pe această dată. Da, sunt un om superstițios“.

Ulterior, când s-a făcut miezul nopții, Universitatea Craiova a anunțat: ''Laurenţiu Reghecampf revine pe banca tehnică. Suporterii alb-albaştri îl cunosc deja pe experimentatul tehnician, Ştiinţa, sub îndrumarea sa, arătând un fotbal aşa cum ne dorim cu toţii, ofensiv şi spectaculos''.

Reghecampf, care a pregătit echipa azeră Neftci Baku în sezonul trecut, preia formaţia din Bănie după despărţirea de Eugen Neagoe după numai două etape în care alb-albaştrii au învins-o pe Dinamo cu 2-0 la Bucureşti şi au remizat acasă cu altă nou-promovată, Oţelul Galaţi (0-0).

Reghecampf a antrenat-o pe Universitatea în perioada 26 iulie 2021 - 12 iunie 2022. El şi-a început cariera de tehnician în 2010, la Gloria Bistriţa, iar în 2011 a pregătit-o, pentru o lună, pe FC Universitatea Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu. Ulterior, a mai activat la CS Snagov, Concordia Chiajna, Steaua, câştigând două titluri (2013, 2014), Al-Hilal Riad (Arabia Saudită), Litex Loveci (Bulgaria), FCSB, Al Wahda (Emirate) şi Al Wasl (Emirate) şi Al Ahli Jeddah (Arabia Saudită).

Cu Reghecampf la cârmă, Universitatea a încheiat pe locul al treilea în Liga I, s-a oprit în semifinalele Cupei României, însă a câştigat barajul pentru Europa Conference League cu FC Botoşani (2-0).

Cu Neftci, preluată între timp de Adrian Mutu, Reghecampf a obţinut medaliile de bronz în liga azeră şi a jucat finala cupei.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?