Fotbalul înseamnă bani, dar şi durere: „I-am zis doctorului să-mi taie picioarele“. Calvarul lui Batistuta după retragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Batistuta

A fost unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului. Un vârf complet, care înscria cu ambele picioare, cu execuţii superbe şi imprevizibile. Şi-a agăţat ghetele în cui la 36 de ani, după care i-a început coşmarul.

Argentina are şi acum atacanţi de clasă, precum Higuain sau Aguero, însă nici unul dintre ei nu se ridică la nivelul lui Gabriel Omar Batistuta, iar acest lucru s-a văzut şi la Mondialul din Brazilia.

Crescut la Newell’s Old Boys, cu o înălţime de 1,85 de metri, Batistuta a avut un fizic perfect pentru un vârf de careu. Nu era prea înalt ca să fie lent şi nici prea scund ca să aibă un joc aerian deficitar. 

După ce a evoluat la cele mai populare formaţii din ţara sa, River Plate şi Boca Juniors, a luat drumul Europei şi a încântat la Fiorentina. 269 de meciuri, 168 de goluri a fost bilanţul său formidabil în tricoul „Viola“.

A urmat AS Roma, Inter Milano şi, ulterior, o destinaţie perfectă înaintea retragerii, Al-Arabi (Qatar). Totuşi, după ce a renunţat la fotbal şi la sacrificiile impuse de sportul de performanţă, Batistuta nu s-a putut bucura de viaţă.

De fapt, a trăit un coşmar despre care nimeni n-a ştiut nimic. Şi-a expus abia acum povestea în presa din Italia, ţară unde a evoluat la trei cluburi.

Ce a spus?

„La puţin timp după ce-am renunţat la fotbal, am inceput să am dureri insuportabile. Uneori, îmi era atât de rău încât nu puteam să mă ridic din pat şi urinam pe mine. Durerea la nivelul gleznelor era atât de mare, încât m-am dus la doctor şi l-am rugat să-mi amputeze picioarele. L-am văzut pe Pistorius şi m-am gândit că asta e soluţia. Doctorul mi-a spus că sunt nebun“, a declarat Batistuta (45 de ani), potrivit Digi Sport.

El a explicat de ce avea dureri insuportabile: „Practic, nu mai aveam nici cartilaje şi nici tendoane, aşa că cele 86 de kilograme pe care le aveam atunci erau susţinute de nişte picioare ce se frecau os pe os“.

Ajuns într-o situaţie grea, Batistuta a fost salvat de medici. „Încet, situaţia s-a îmbunătăţit după o serie de operaţii. Acum sunt bine, pot să merg, dar a fost nevoie de multă răbdare şi mult timp de recuperare. Merg din când în când să joc golf şi am fost chiar şi la câteva meciuri de fotbal însă nu mă mişc prea mult, aştept să-mi vină mingea la picior“, a încheiat argentinianul.

Ce a realizat în carieră?

*Cel mai bun marcator în Copa America: 1991, 1995

*Cel mai bun marcator în Cupa Confederaţiilor: 1992

*Gheata de bronz la CM 1994

*Cel mai bun marcator în Serie A: 1995

*Cel mai bun marcator în Cupa Italiei: 1995-1996

*Gheata de argint la CM 1998

*Cel mai bun fotbalist argentinian în 1998

*Cel mai bun fotbalist străin din Serie A în 1999

*Cel mai bun marcator din Qatar: 2004

*Cel mai bun marcator din istoria Fiorentinei

*Cel mai bun marcator din istoria naţionalei Argentinei

CITEŞTE ŞI:

*Del Piero a devenit dinamovist: unde va juca legendarul fotbalist italian la 39 de ani şi ce a făcut în Australia

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”