Fotbalistul care îl făcea praf pe Călin Georgescu revine în forță: „Mi-am susținut ideile înainte să aflu cine e președintele”

0
Publicat:

Eliminat de arbitrul Istvan Kovacs în meciul Dinamo - U Cluj 1-3, din etapa a 9-a a play-off-ului, mijlocașul Alex Chipciu, unul dintre liderii grupării ardelene, a împlinit vârsta de 36 de ani în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din România.

Alex Chipciu spune tot e gândește

Chipciu a salutat victoria lui Nicușor Dan (independent) în fața lui George Simion (AUR), după ce primarul Capitalei a atins borna celor 5.820.934 de voturi, număr suficient pentru obținerea triumfului.

Sincer, mă așteptam să fie rezultatul acesta. Am avut mare încredere ca românii se vor mobiliza și vor răsturna situația din primul tur. Ar fi fost păcat pentru oamenii care au plătit cu sânge și cu prețul vieții în 1989, pentru libertate și democrație.

A ieșit cum doream. E necesar să realizăm că un singur om nu poate schimba totul de unul singur.

Ține de noi să ne apărăm democrația, să nu o mai punem la îndoială. Și, în același timp... Mi-am susținut ideile înainte să aflu cine e președintele. Cu toate riscurile asumate”, a spus internaționalul pentru GSP.ro.

Înaintea votului, Chipciu i-a numit „debili mintal” pe alegătorii lui Călin Georgescu și l-a mitraliat pe Vladimir Putin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii