Fotbalişti de la Petrolul, audiaţi la DIICOT pentru transferul de la U Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti sunt audiaţi de procurori, la sediul DIICOT Cluj, în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro, prin transferul unor jucători.

Conform Mediafax, acum sunt audiaţi Ovidiu Hoban, Sebastian Achim şi Mircea Bornescu, dar se mai află şi alţii pe listă.
  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informa că în perioada mai-septembrie 2012 persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.  La rândul său, Poliţia Română preciza că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arăta Poliţia Română.

Percheziţii la sediul cluburilor

În 14 noiembrie 2012, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Cluj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au făcut percheziţii la Cluj şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării unor înscrisuri şi documente.
"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate" , arăta DIICOT.

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a anunţat, la finalul sezonului 2011/2012, că părăseşte gruparea ardeleană, urmând ca majoritatea jucătorilor de valoare din lot să se transfere la Petrolul Ploieşti, club la care doreşte să se implice financiar. Florian Walter s-a declarat dezamăgit de autorităţile locale din Cluj-Napoca care nu s-au implicat în susţinerea echipei.

15 fotbalişti transferaţi
În vara acestui an, Petrolul Ploieşti a transferat cincisprezece fotbalişti de la Universitatea Cluj: Mircea Bornescu (portar, 32 ani), Sebastian Achim (fundaş, 25 ani), George Galamaz (fundaş, 31 ani), Lukasz Szukala (fundaş, 27 ani), Constantin Grecu (fundaş, 23 ani), Ovidiu Hoban (mijlocaş, 29 ani), Laurenţiu Marinescu (mijlocaş, 27 ani), Adrian Cristea (mijlocaş, 28 ani), Marian Cristescu (mijlocaş, 27 ani), Nwakaeme Tony (atacant, 23 ani), Gheorghe Grozav (atacant, 22 ani), Sebastian Cojocnean (mijlocaş, 25 ani), Vlad Morar (atacant, 18 ani), Dorinel Popa (mijlocaş, 23 ani) şi Ionuţ Neag (fundaş, 18 ani).

În 5 decembrie, fostul patron al "U" Cluj Florian Walter a fost audiat de procurorii DIICOT Cluj în acest dosar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!