Fotbalist român decedat la vârsta de 26 de ani. Problemele i s-ar fi tras de la o aluniță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie în fotbalul din România. David Oprescu, jucător al celor de la CSM Slatina și fiul antrenorului Daniel Oprescu, a murit la numai 26 de ani.

Se pare că acesta a avut probleme mari după ce i-a fost extirpată o aluniță, probleme medicale agravându-se în urma intervenției chirurgicale.

Operat în Anglia în urmă cu doi ani, David a suferit în ultimele luni de meningită, anunță Liga 2.

David Oprescu s-a alăturat echipei din Slatina în ianuarie 2019, când formația aflată atunci în Liga 4 era antrenată de Bobi Verdeș, iar tatăl său era selecționerul naționalei U19.

Acum încă era sub contract cu clubul, deși în ultima perioadă nu a mai jucat din cauza problemelor de sănătate pe care le avea. Ultimul său meci oficial pentru trupa din Slatina l-a avut în data de 11 mai 2024, în 0-3 cu Chindia, în play-out-ul sezonului 2023-2024 al Ligii 2.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate