Fostul stelist Mihai Neşu aniversează miercuri 31 de ani. Gândurile şi urările unui fost coleg de la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Neşu, un nume cu impact în istoria recentă a clubului Steaua, aniversează miercuri 31 de ani. Împlinirea acestei vârste l-a „găsit“ în plin proces de recuperare, pe care-l practică de doi ani şi nouă luni.

În anul 2011, la patru luni după accidentarea care l-a redus la paralizie de la umeri în jos, Mihai Neşu făcea o declaraţie tulburătoare, dincolo de semnificaţia tabloidizată a cuvântului: „Oamenii au vise cu ei zburând. Subconştientul meu s-a adaptat. Noaptea, visez că merg“. Cuvintele de atunci aveau să descrie următorii ani din viaţa fostului fundaş, iar situaţia poate fi, la fel de bine, foarte aproape sau foarte departe de a se schimba.

În ciuda trecerii timpului, Mihai Neşu a rămas un nume amintit constant în rândul publicului stelist. La ultimul meci disputat de Steaua, cel cu Universitatea Cluj (2-0), numele fostului fotbalist roş-albastru a fost scandat în repetate rânduri. Şi merită menţionat că fie că a evoluat la Steaua, FC Utrecht sau echipa naţională, Mihai Neşu a lăsat (şi a confirmat) întotdeauna impresia că şi-a făcut datoria.

Contactat de „Adevărul“, Dorin Goian a declarat: „Îi doresc să nu renunţe la lupta lui, să rămână la fel de puternic şi să dea Dumnezeu ca peste doi-trei ani, când mă las eu de fotbal, să mergem împreună la film în Bucureşti, dar fără scaune şi alte nenorociri. Pe picioarele noastre“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Mihai Neşu: „Cea mai grea zi din viaţa mea a fost când aveam opt tuburi pe corp şi doctorul mi-a zis că nu voi mai putea respira singur“

Pentru Neşu! Steaua îşi schimbă echipamentul după trei ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare