Fostul fotbalist Cristi Tănase a fost prins drogat la volan. Polițiștii i-au deschis dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul fotbalist Cristi Tănase a fost prins drogat miercuri seara la volan. Polițiștii i-au suspendat permisul și i-au întocmit dosar penal.

Cristi Tănase FOTO Răzvan Păsărică

Fostul fotbalist Cristi Tănase, cunoscut suporterilor ca ”Dodel”, nu se află la prima ispravă de acest gen. În iunie 2010, Cristi Tănase a rămas fără permis după ce a fost prins beat la volan, tot în Pitești.

”Piteșteanul Cristian Tănase, zis Dodel, fost fotbalist, a fost depistat, în această seară, drogat în trafic, de către polițiștii biroului rutier Pitești. Fostul fotbalist, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit pentru un control de rutină la marginea orașului, spre comuna Bradu.

Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.

Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindcă i-a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise”, au declarat surse din Poliție pentru Știrile PRO TV.

În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase a jucat, printre alte echipe, și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Stelistul Cristi Tănase a evoluat și la formaţia Tianjin Teda

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri