Fosta speranță a tenisului feminin s-a retras la mănăstire și s-a făcut călugăriță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olivia Lukaszewicz, acum în vârstă de 37 de ani, reprezenta la mijlocul anilor 2000 o speranță a tenisului australian. Ea chiar a primit un wild-card în 2005 la turneul de Mare Șlem de la Antipozi, unde a fost învinsă în primul tur de Justine Henin, iar anul următor a trecut de un tur al calificărilor. Totuși, ea a decis să se retragă din tenis la doar 22 de ani, iar viața a dus-o până la urmă la mănăstire.

Olivia Lukaszewicz (sânga), alături de surorile din congregație. Foto The Catholic Weekly

Australianca i-a surprins pe fanii săi și pe cei care credeau în destinul ei pe plan sportiv, alegând calea monahală. Însă până la a îmbrăca hainele de călugăriță, Olivia Lukaszewicz a trecut prin mai multe perioade de frământări. A renunțat la tenis după ce a atins cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA, în jurul locului 500 atât la simplu, cât și la dublu.

Ea și-a explicat decizia pentru un site religios: „În multe privințe, decizia de a renunța la tenis a fost foarte dificilă pentru mine, dar în același timp m-a umplut de speranță, pentru că dorința mea cea mai profundă a fost întotdeauna să mă căsătoresc și să am o familie. Mi-am dorit mult o relație conjugală și să fiu mamă. Nu puteam înțelege de ce Dumnezeu făcea ca o dorință atât de bună și frumoasă precum căsătoria să fie atât de greu de atins pentru mine. Eram într-un punct foarte jos al vieții mele, treceam printr-o perioadă extrem de dificilă și eram supărată pe Dumnezeu, ca și cum ar fi fost vina Lui”.

Fosta jucătoare, pe când era o speranță a tenisului australian. Foto Schoenstatt.com

Fosta sportivă și-a găsit liniștea și calea după ce a vorbit cu un preot: „Am trecut printr-o perioadă de trei luni care mă va uimi pentru totdeauna. Prin căile Sale misterioase, Dumnezeu m-a condus spre înțelegerea faptului că a fi soție și mamă nu se rezumă doar la planul natural. Dumnezeu mă chema la El, să-L primesc pe Isus Hristos ca pe cel mai frumos Mire posibil și să devin mamă spirituală pentru mai mulți copii decât aș fi putut naște în mod firesc”.

Fosta jucătoare de tenis s-a alăturat congregației Surorile de Maria Schoenstatt: „În cele din urmă, m-am simțit atrasă în mod special de Surorile de Maria Schoenstatt, datorită poveștii mele de viață și legăturii profunde pe care o aveam cu Maica Domnului. Am început acolo și nu m-am mai uitat înapoi, în ciuda numeroaselor sacrificii pe care această cale le-a presupus”, a declarat Olivia Lukaszewicz.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG