Formula 1 nu vrea banii arabilor. Ofertă incredibilă refuzată de proprietarii sportului cu motor

0
Publicat:

Dacă în fotbal s-au impus, cumpărându-l pe Ronaldo, unul dintre cei mai mari jucători ai planetei și numeroase cluburi de fotbal, saudiții au primit ”Nu” de la patronul Formulei 1, Chase Carey. Asta chiar dacă au pus pe masă o oferă nemaivăzută, de 18,25 de miliarde de euro, de 5 ori mai mare decât prețul cu care americanul o achiziționase de la Bernie Ecclestone.

Arabii vor să pună mâna și pe Formula 1. Foto Getty Images

Din 2017, Formula 1 aparține concernului Liberty Media, reprezentată de Chase Carey. Acum, americanul a primit o ofertă fabuoasă, de 18,25 de miliarde de euro, conform Bloomberg.

Propunerea a venit din partea saudiților care au achiziționat și clubul britanic Newcastle United, echipă devenită astfel cea mai bogată din lume. Investitorul este Fondul Public de Investiții al statului Arabia Saudită, în fapt prințul moștenitor Mohammad bin Salman Al Saud.

Chase Chavy nu vrea banii arabilor. Foto Getty Images

Este o sumă de 4-5 ori mai mare decât cea cu care Bernie Ecclestone a vândut Formula 1 în 2017, după aproape 40 de ani în care a condus destinele Formulei 1. În urmă cu 6 ani, Ecclestone îi ceda afacerea lui Chase Carey pentru o sumă puțin este 4 miliarde de euro.

Bernie Ecclestone a deținut Formula 1 aproape 40 de ani. Foto Getty Images

Însă americanul, proprietarul Formulei 1, a refuzat. Sursa menționată susține că negocierile au început chiar de la finalul anului trecut, însă acestea nu au putut fi susținute, din cauza refuzului constant al lui Chase Carey.

Tot cu ajutorul Fondului Public de Investiții din Arabia Saudită, a fost posibil transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, acolo unde are cel mai mare salariu dintre toți sportivii planetei, 200 de milioane de euro pe an.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă