Florin Pîrvu, numit antrenor principal la FC Voluntari

0
Publicat:

Florin Pîrvu a fost numit în funcţia de antrenor al echipei FC Voluntari, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.

Florin Pîrvu

În vârstă de 48 de ani, noul antrenor al echipei ilfovene este un fost mijlocaş defensiv, care a evoluat în cariera sa la Petrolul Ploieşti, Henan Jianye, Dinamo, FC Braşov, Universitatea Craiova, AEL Limassol, CS Otopeni, Chimia Brazi şi la CS Turnu Severin. El are şi două apariţii pentru echipa naţională de fotbal a României în perioada 2000-2002.

După retragerea din activitatea de fotbalist, a început cariera de antrenor, ca secund al lui Marian Bondrea, la CS Turnu Severin, în 2011. Ulterior, a devenit antrenor secund la Petrolul, în mandatul din 2014 al lui Răzvan Lucescu, iar mai apoi la Rapid Bucureşti. Ca antrenor principal, el a condus în formaţiile Chimia Brazi şi Conpet Ploieşti. A activat şi în China, la Henan Jianye, acolo unde a fost tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi al echipei a doua a clubului.

A revenit în România în 2023, când a fost numit antrenor principal la Petrolul Ploieşti. Cu ''lupii galbeni" a terminat pe locul 8 în stagiunea 2023/2024.

Florin Pîrvu a condus Petrolul în 48 de partide oficiale, bilanţul său însumând 16 victorii, 16 remize şi 16 eşecuri.

Pîrvu îl înlocuieşte la FC Voluntari pe Nicolae Dică, fostul internaţional conducând echipa ilfoveană în doar şapte partide (trei egaluri şi patru eşecuri). FC Voluntari a început sezonul cu perechea de tehnicieni Marin Dună - Ilie Poenaru.

FC Voluntari ocupă penultimul loc în clasament şi va debuta în play-out pe 18 martie, în deplasare, cu UTA Arad.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă