Florin Gardoş n-a mai rezistat: „Incredibil ce tupeu are nesimţitul ăsta“
0Fotbalistul român al echipei Southampton n-a mai suportat ca numele lui Daniel Prodan să fie ponegrit de un politician din Satu Mare.
În Consiliul Judeţean Satu Mare s-a discutat luni ca stadionul din Satu Mare să poarte numele lui Daniel Prodan.
Toată lumea a fost de acord, mai puţin reprezentantul UDMR Kereskenyi Sandor.
"L-am cunoscut personal şi de departe nu era un fotbalist atât de mare cum am auzit chiar aici. Era un fotbalist care, cum să zic, a jucat aşa cum a putut. În ceea ce priveşte capacităţile sale morale şi intelectuale, de asta am putea vorbi foarte mult. Nu cred că ar trebui să cădem în această greşeală oarecum ridicolă, dacă nu chiar impardonabilă, să iniţiem un cult unui nepotrivit", a declarat Sandor, fiind contrat de cei prezenţi la şedinţă.
Fotbalistul român Florin Gardoş, de la Southampton, a fost scurt, dar vehement. Într-o postare pe Facebook, el a scris: "Incredibil cât tupeu are nesimţitul ăsta".
Primarul din Satu Mare, Kereskenyi Gabor, fiul lui Kereskenyi Sandor, a încercat să dezamorseze conflictul, notează corespondentul Adevărul de Satu Mare. „Daniel Prodan este fără îndoială cel mai mare fotbalist sătmărean din istorie. Prin performanţele pe care le-a obţinut, prin numărul de selecţii în Naţionala Românei, prin faima echipelor la care a evoluat în cariera lui. Personal, consider că Satu Mare nu are un stadion pe măsura numelui Daniel Prodan. Nu mi-aş dori ca numele lui Daniel Prodan să fie asociat cu o ruină.....". Citeşte AICI continuarea mesajului primarului.