Feroe -România,"Meciul unei generaţii". Cea mai acida caracterizare pentru Papp: "Un bou care trage o căruţă de la ţară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Papp

România va juca duminică, de la ora 19.00 (TVR 1), contra Insulelor Feroe, ultimul meci preliminariile Euro 2016.

Până atunci însă, tricolorii "culeg" urmările meciului cu Finlanda, scor 1-1, iar criticile împotriva lor nu sunt puţine. Gabi Balint a caracterizat  plastic câteva evoluţii ale unor jucători din echipa naţională. "Sănmărtean este un fotbalist foarte bun, are tupeu să dribleze chiar dacă sunt doi-trei adversari pe el, dar nu înţeleg de ce nu are atitudine atunci când vine vorba de executarea unor faze fixe. În meciul cu Finlanda el s-a apropiat de Torje şi de Keşeru, s-a uitat către balon, dar în cele din urmă a plecat din locul respectiv şi i-a lăsat pe cei doi să decidă cine să bate lovitura respectivă. Nu se poate aşa ceva! Nu e normal ca un jucător de valoarea lui să nu aibă atitudine", a spus Balint, conform Fanatik.

El s-a referit şi la Paul Papp. „Acest jucător a fost vinovat la multe faze din apărarea României. A ieşit de multe ori aiurea din defensivă, se plimba pe teren de zici că era un bou care tragea o căruţă pe la ţară. Nu poţi să joci în asemnea hal. El şi-a încurcat colegii în mai toate fazele. În atac se chinuia să ţină pasul cu colegul său de pe banda dreaptă. Nu a fost în stare niciodată să centreze bine în regim de viteză"

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie