Federația de hochei, război cu Eduard Novak: Decizie radicală, anunțată public

0
Publicat:

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a anunţat, marţi, că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sportului, renunţând astfel la finanţarea din fonduri publice.

Eduard Novak, un ministru contestat periodic.

"Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a depus vineri, 11 noiembrie, la registratura Ministerului Sportului (cu nr. de intrare 14529/11.11.2022), o notificare privind denunţarea unilaterală a contractului privind finanţarea programelor sportive de utilitate publică şi încetarea acestui contract începând cu data de 14 noiembrie 2022. În acelaşi timp, a înregistrat o contestaţie la decizia Ministerului Sportului de a suspenda rezultatele alegerilor conducerii FRHG din septembrie 2022", se arată în comunicatul FRHG.

Conform sursei citate, bugetul alocat pentru anul 2022 de către Ministerul Sportului este de aproximativ 580.000 euro şi are ca destinaţii principale: pregătirea celor 4 loturi naţionale (loturile naţionale ale României de Seniori, Tineret U20, Juniori U18, Senioare); participarea la campionatele mondiale (o delegaţie la un campionat de asemenea anvergură are în componenţă, conform cerinţelor federaţiei internaţionale, 28 de persoane, iar la pregătiri pot fi convocaţi între 35 şi 50 de sportivi, plus staff-ul tehnic); asigurarea echipamentului de joc şi cel de prezentare pentru loturile naţionale (pentru circa 120 de sportivi şi staff tehnic); finanţarea activităţilor destinate copiilor cu vârsta de până la 14 ani; asigurarea unei părţi din cheltuielile cu funcţionarea federaţiei.

"Conform contractului cu Ministerul Sportului, FRHG trebuia să asigure o cofinanţare de 10%. Până la acest moment, FRHG a completat această sumă anuală cu peste 50% din venituri proprii pentru a putea dezvolta acest sport, banii fiind investiţii directe în sport. Suntem conştienţi că o asemenea decizie va avea un impact major asupra activităţii federaţiei, dar aceasta este forma noastră extremă de protest faţă de imixtiunea ilegală şi extrem de politizată a conducerii Ministerului Sportului în activitatea FRHG. Decizia noastră este încă un semnal de alarmă privind felul în care Ministerul Sportului încearcă să transforme Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă într-un departament subordonat direct domnului ministru Eduard Novak", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii federaţiei precizează că mai mulţi jucători legitimaţi la cluburile din judeţele Harghita şi Covasna au anunţat că nu se vor mai prezenta la loturile naţionale, ceea ce poate conduce la sancţiuni din partea forurilor internaţionale.

"În acest moment, activitatea Federaţiei este blocată ca urmare a reclamaţiilor şi controalelor, orice demers al nostru fiind boicotat. Înregistrăm deja adrese pe bandă rulantă din partea unor jucători legitimaţi la cluburile din judeţele Harghita şi Covasna prin care suntem anunţaţi că nu se vor prezenta la loturile naţionale, fapt care poate fi sancţionat prin amenzi şi suspendări, conform regulamentelor IIHF. Aşteptăm în continuare un răspuns din partea prim-ministrului României, dl. Nicolae Ciucă, căruia i-am adresat pe 4 noiembrie o scrisoare deschisă prin care semnalam că Ministerul Sportului abuzează de prerogativele sale cu unicul scop de a îndepărta conducerea actuală a FRHG", precizează conducerea FRHG.

Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor Hotărârii adoptate în Adunarea Generală Ordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de FRHG o "imixtiune" în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.

Alexandru Hălăucă, președinte FRH

Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot. Contracandidatul său, preşedintele clubului Steaua Rangers, Valentin Dragomir, a primit 4 voturi.

Mai multe pentru tine:
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi