Fără Halep, dar cu opt români: US Open, lista jucătorilor care ne vor reprezenta la New York

0
Publicat:

US Open 2022 a fost turneul care a marcat ultimul meci al Simonei Halep (31 de ani) în circuitul feminin, înaintea scandalului de dopaj care acum a dus-o pe „Simo“ într-o situația inimaginabilă, față de acum un an, după cum Adevărul a arătat aici.

Simona Halep a fost eliminată la US Open 2022, în turul I, pe data de 29 august

Cu o lună în urmă, a apărut o rază de speranță în cazul fostului lider WTA. Pentru că numele Simonei Halep a apărut pe lista preliminară a jucătoarelor pentru US Open 2023. Încă de atunci, Adevărul a explicat însă că acest detaliu nu înseamnă mare lucru. Ceea ce s-a și adeverit, din păcate. Pentru că deși tragerea la sorți se apropie – va avea loc, joi, de la ora 19.00, ora României – Halep apare, în continuare, pe lista de la US Open 2023, însă fără a avea drept de joc. Lângă numele româncei e trecută o steluță care confirmă indisponibilitatea Simonei: „Suspendată provizoriu“.

Așadar, în așteptarea verdictului Sport Resolutions în cazul Halep, România va fi conectată la US Open 2023 prin intermediul celor opt jucători care ne vor reprezenta în diferite probe. Și veștile sunt bune, în acest sens! Pentru că, potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, avem patru sportive acceptate direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan și Patricia Țig. Ultima a pătruns pe tablou datorită clasamentului protejat, locul 65 WTA. Un alt amănunt, potrivit informațiilor obținute de Daniel Radu: Sorana va fi cap de serie numărul 30.

Jurnalistul freelancer a explicat mai departe că, în calificări, vor evolua Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru, Irina Bara și Nicholas David Ionel. În proba de dublu s-au înscris perechile Irina Begu / Anhelina Kalinina (Ucraina), Gabriela Ruse / Marta Kostyuk (Ucraina), Monica Niculescu / Alexa Guarachi (Chile) și Victor Cornea / Nikola Cacic (Serbia). Ruse și Kostyuk vor fi cotate cu a 14-a șansă la câștigarea trofeului.

Meciurile din calificări debutează de marți, 22 august, iar partidele de pe tabloul principal, turul I, vor for programate între 28-30 august.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie