EXCLUSIV Lucian Bălan:,,Steaua m-a distrus!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-antrenorul de la Academia Steaua a explicat într-un interviu emoţionant de ce a încercat să-şi pună capăt zilelor, şi-a recunoscut greşelile, dar i-a arătat cu degetul şi pe cei care l-au adus în această stare. Fostul component al echipei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 a vrut să se sinucidă din cauză că a fost dat afară de la echipa din Ghencea.

Lucian Bălan se află internat la secţia Psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmaţiei, după ce marţi, 28 septembrie, a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind medicamente combinate cu alcool. Din fericire, fostul fotbalist, ajuns acum la 51 de ani, a fost găsit la timp de mama sa şi dus de urgenţă la spitalul din Baia Mare, unde medicii l-au salvat. De acolo el a fost transferat la Sighetu Marmaţiei. Internat la Psihiatrie şi rupt complet de lumea de afară, Lucian Bălan a acceptat să stea de vorbă cu ,,Adevărul", pentru prima oară după evenimentele nefaste de săptămâna trecută.

Care este motivul pentru care aţi refuzat, de când sunteţi internat, orice contact cu presa? Totuşi, dumneavoastră aţi făcut parte, vreme de câţiva ani, din această breaslă...

Lucian Bălan: Mă întristează tare mult reacţia presei din România, atunci când vine vorba de drama unui om. Fie el simplu, fie cât de cât cunoscut în ţară. Cu toate că sunt rupt de ce se petrece ,,afară", au ajuns la urechile mele toate prostiile care s-au scris despre mine. S-au spus multe lucruri urâte, neadevărate. Prefer să nu comentez nimic din cele întâmplate.

Bucuros că a fost vizitat la spital de reporterul „Adevărul“ şi că n-a fost uitat, Lucian Bălan a scris câteva rânduri de mulţumire

Ce v-a determinat să recurgeţi la un asemenea gest extrem?

În viaţă, orice om are momentele sale de cădere. Pe mine m-a dărâmat, efectiv, felul mizerabil în care s-au comportat cu mine cei de la Steaua, după ce Victor Piţurcă a plecat de la echipa din Ghencea. Eu fusesem cooptat de Piţi anul acesta, în iulie, când mi s-a oferit şansa de a antrena o echipă de juniori.

Ţiţi Dumitriu a fost cel care, în urmă cu două săptămâni, a decis să renunţe la serviciile dumneavoastră?

Dumitriu este genul care pândeşte orice ocazie prielnică pentru a obţine ceva. Sunt absolut convins că nu Gigi Becali a decis să fiu dat afară, ci Dumitriu şi Argăseală. Ei l-au influenţat pe Becali.

„N-am fost uşă de biserică, dar nu veneam beat la antrenamente"

Cei din conducerea Stelei au invocat că obişnuiaţi să consumaţi băuturi alcoolice înainte de antrenamente şi că aţi luat bani împrumut de la colegi, pe care nu i-aţi mai returnat...

Dacă distinsa conducere a Stelei şi-ar fi dorit antrenori sfinţi, ar fi făcut mai bine dacă ar fi apelat direct la Dumnezeu, nu la fotbalişti de valoare ai României. Da, am datorii. Cine nu are datorii în ziua de azi? Cât am lucrat la Steaua, mai bine de două luni, nu am primit niciun fel de salariu, nimic. Mai mult, nu mi s-a încheiat nici contractul, m-au amânat cât au putut până şi la acest capitol. Greşelile mi le asum. Recunosc că nu am fost uşă de biserică. Însă am coloană vertebrală şi spun lucrurilor pe nume. Probabil că prin asta am deranjat pe cine nu trebuia. Da, am mai jucat la jocuri de noroc, am mai băut, dar nu la antrenamente. Asta poate confirma oricine care mă cunoaşte şi m-a văzut lucrând. Dacă era după mine, aş fi stat zi şi noapte pe teren. Fotbalul a fost lucrul cel mai de preţ din viaţa mea.

A fost? De ce folosiţi timpul trecut când vorbiţi despre fotbal?

Pentru că lumea fotbalului a înnebunit cu totul. Fotbalul nu mai este un sport, ci o afacere. Uneori, am fost acuzat de faptul că iubesc fotbalul mai mult decât însăşi familia mea. Acum, nu mai gândesc aşa. Mi-e scârbă de toate nedreptăţile făcute celor din generaţia mea, celor care în 1986, au reuşit să facă fericită o ţară întreagă.

Aţi afirmat mai devreme că Steaua v-a distrus viaţa.

Sincer, mi-aş fi dat şi viaţa pentru fotbal şi pentru această echipă. Cei patru ani pe care i-am petrecut, ca mijlocaş, la Steaua au însemnat enorm de mult pentru mine. După ce am renunţat la a mai juca, la 32 de ani, nu mi-a mers bine. Şi regret că nu am continuat să joc, măcar până pe la 35 - 36 de ani. Aveam condiţie fizică, eram pasionat. Aşa a fost să fie. Şansa din vara acestui an a venit nesperat. Am crezut cu adevărat că mă voi putea pune pe picioare, că voi putea intra din nou în lumea fotbalului, ca antrenor. Fotbaliştilor le e mult mai uşor. Se mută de la un club la altul, dar continuă să activeze. În cazul antrenorilor, lucrurile nu stau aşa de roz. Dacă pierzi un job, pot să treacă ani de zile până să fii din nou solicitat la o echipă sau alta.

Deci, Steaua v-a stricat viaţa?

Da, Steaua, echipa mea de suflet, mi-a distrus viaţa! Până să plec la Bucureşti, am lucrat în Baia Mare ca taximetrist şi ca moderator al unor emisiuni TV. Nu e puţin lucru să faci emisiuni cu Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Mariana Bitang, Leonard Doroftei sau Nadia Comăneci. Dar sufletul meu a rămas legat de Steaua. Am avut speranţe mari, care au fost distruse fără milă de nişte oameni fără caracter.

„Am luat 50 de pastile cu votcă şi vin"

Bălan (primul de jos), alături de colegii din marea echipă a Stelei

Întors acum 10 zile la Baia Mare, urma să intraţi în staff­ul noii echipe de fotbal a oraşului. Ce s-a întâmplat?

,,Binevoitorii" mei de la Steaua nu mi-au dat pace nici măcar aici. Au pus o ,,vorbă bună" la cine trebuia, am pierdut şi job-ul ăsta.

Mama dumneavoastră a fost cea care, practic, v-a salvat viaţa, marţi noaptea. Aţi mai avut şi în trecut gânduri sinucigaşe? Gestul dumneavoastră a fost unul de a atrage atenţia sau chiar aţi vrut să încheiaţi socotelile cu viaţa?

N-am vrut să trag niciun semnal de alarmă. Am vrut, pur şi simplu, să mor. M-am îmbrăcat în echipament sportiv. Aşa am vrut să fiu găsit, mort. Am băut două sticle de vin, după care am luat vreo 40 de pastile de Diazepam şi altele 10 de altceva cu votcă. Mi s-a rupt filmul. Mama a fost cea care m-a găsit, a chemat ambulanţa şi am fost dus la spital. Mi-am revenit abia a doua zi, când m-au transferat la Sighet.

Cum e aici, la psihiatrie?

Toată lumea de aici se poartă frumos cu mine, mă respectă. Printre pacienţi, am deja un adevărat fan club. Vezi multe aici, ajungi să priveşti cu alţi ochi viaţa. Fac tratament, în câteva zile mă externează. O voi lua de la zero. Am nevoie doar de stabilitate profesională. Restul vine de la sine.

„Ţiţi Dumitriu e o lipitoare fără caracter"

Ce le transmiteţi celor de la Steaua?

Dumnezeu a ţinut, şi de această dată, cu mine. Îmi voi reveni, mă voi pune pe picioare. Becali este un mare, mare, accentuez, mare religios. Îi transmit că mă rog la Dumnezeu să-l răsplătească după faptele sale. Pe restul nu-i blestem, le doresc doar să aibă parte de acelaşi tratament de care m-am ,,bucurat" eu, anul acesta, la Steaua.

Dar lui Ţiţi Dumitriu?

Ei, bine, mie mi-e silă de astfel de caractere! Ţiţi Dumitriu e genul de lipitoare. Să vă dau un exemplu. Când a fost şedinţa în care a fost ,,uns" preşedinte Duckadam, Dumitriu l-a întâmpinat pe Helmuth cu plecăciuni umile. L-a numit ,,domnule preşedinte" etc. După ce acesta a ieşit şi a intrat Argăseală, i-a spus acestuia: ,,Pentru mine, tot dumneavoastră veţi rămâne preşedinte!".

Ce regretaţi în viaţă?

Faptul că am renunţat la fotbal mult prea devreme, că m-am întors din Spania şi că Steaua tratează fotbaliştii din generaţia mea ca pe nişte ,,persona non grata". Valentin Ceauşescu mi-a fost un prieten drag. Când jucam la Steaua, venea zi de zi pe stadion. El m-a ajutat să plec, în 1989, în Belgia şi, apoi, în Spania. Ţin minte că, la un meci, a părăsit tribuna oficială, a coborât în teren, m-a îmbrăţişat şi felicitat. În rest, nu regret nimic. Ce s-a întâmplat săptămâna trecută ţine de viaţa mea privată. E foarte urât că cei din presă încearcă să-mi terfelească numele. Doar Dumnezeu are dreptul să mă judece. Nu şi oamenii.

Ce urmează în viaţa lui Lucică Bălan?

Totul, de la început! Căderea mea psihică m-a pus pe gânduri. Voi schimba multe în viaţa mea. Şi mă voi repune pe picioare. Ne vedem ,,afară"!

Cine este Lucian Bălan

- Născut la 25 iunie 1959, la Bucureşti, Bălan a început fotbalul în anii ‘70, la Autobuzul. În prima ligă a debutat la 26 noiembrie 1978, în tricoul celor de la FC Baia Mare
- A ajuns în Ghencea în 1985, club pentru care a evoluat de 102 ori în Liga I (1985-1989, 1990-1991)
- În finala Cupei Campionilor din 7 mai 1986 a fost titular datorită suspendării căpitanului Tudorel Stoica
- A evoluat doar un sezon în străinătate, la Klub Beerschot şi Real Murcia
- A jucat o singură dată la echipa naţională
- În ultimii ani a lucrat ca şi taximetrist sau ziarist în presa locală.

Anghelinei - dat afară, urmează Majearu

Lucian Bălan nu este singurul antrenor adus de Victor Piţurcă care a fost pus pe liber de către Ţiţi Dumitriu, noul şef al Academiei de Fotbal Steaua. Theodor Anghelinei a fost şi el dat afară la scurt timp după Bălan, fără nicio explicaţie. „Când a plecat Piţi prima dată de la Steaua, în 2004, aveau să-mi dea 12.000 de euro. Mi-au dat doar 500! Acum totul este pe pile, în locul meu l-au pus pe unul, Uzunea, care cică e prieten cu Teia Sponte", a mărturisit, vizibil dezamăgit, Anghelinei. Se pare că demiterea lui Anghelinei s-ar datora unor declaraţii pe care acesta le-a făcut înainte de revenirea sa în Ghencea.

„Pe când eram detaşat de Steaua la CS Mogoşoaia, prin 2004, am avut un meci cu Steaua II. Oamenii din conducerea Stelei mi-au cerut să le cedez meciul, dar am refuzat. Am jucat cu opt juniori în echipă, dar cu toate astea i-am bătut cu 1-0! După trei săptămâni, fostul mare jucător Leo Strizu m-a refuzat când am cerut să mă întorc printre juniorii din Ghencea...", a povestit Anghelinei acum câteva luni.

Şi zilele lui Miţi Majearu sunt numărate. În acest moment, fostul mijlocaş al Stelei ‘86 a fost retrogradat ca antrenor secund al grupei 1999, conducerea clubului numindu-l pe tânărul Remus Ivănescu în funcţia de antrenor principal, pe motiv că părinţii copiilor s-ar fi plâns de metodele de lucru ale lui Majearu.

De altfel, surse din cadrul Academiei de Fotbal au dezvăluit că lui Majearu, Angheliei şi Bălan li s-ar fi sugerat încă din momentul plecării lui Victor Piţurcă că ar fi mai bine să-şi dea singuri demisiile! (Adrian Epure, Sebastian Perju)

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie