Euro 2020, grupa A: Italia calcă totul în picioare, devine prima echipă calificată matematic în optimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După victoria categorică din meciul de debut, 3-0 cu Turcia, selecţionata Squadra Azzurra a reuşit o prestaţie convingătoare şi în al doilea meci jucat la EURO 2020 şi a învins tot la scor de neprezentare reprezentativa Elveţiei.

Italia a fost una dintre cele două echipe (cealaltă este Belgia) care s-a calificat la turneul final după ce a obţinut numai victorii în partidele din preliminarii, zece. Seria impresionantă continuă şi în grupa de la Euro, acolo unde Italia a bifat deja două succese, parcurs similar cu calificarea în faza următoare a competiţiei.

Miercuri seara, în meciul de la Roma, gazdele au deschis scorul prin Locatelli, şut cu latul din şase metri. Trei sferturi din meritul golului i-a aparţinut însă colegului său de la Sassuolo, Berardi, autorul unei curse de peste 50 de metri. Italia condusese ostilităţile şi înainte de modificarea tabelei, dar Immobile a irosit o bună ocazie (min 10), iar golul lui Chiellini (min 20) a fost precedat de un henţ care nu a păcălit vigilenţa arbitrilor din camera VAR. 

La 7 minute după revenirea de la cabine, tot Locatelli a dublat avanajul, cu un şut plasat excelent din marginea careului mare, la care portarul advers a fost simplu spectator. Cu două minute înainte de final, Immobile a dat lovitura de graţie şi a dus rezutatul la scor de neprezentare. 

În urma acestui succes, Italia a ajuns la 10 victorii consecutive fără gol primit şi are un golaveraj uluitor, 31-0. 

Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini (Acerbi ’24), Spinazzola – Barella (Cristante ’87), Jorginho, Locatelli (Pessina ’86) – Berardi (Toloi ’70), Immobile, Insigne (Chiesa ’69). Selecţioner: Roberto Mancini

Elveţia: Sommer – Elvedi, Schar (Zuber ’58), Akanji – Mbaku (Widmer ’58), Freuler (Sow ’84), Xhaka, Rodriguez – Seferovic (Gavranovic ’46), Shaqiri (Vargas ’76), Embolo. Selecţioner: Vladimir Petkovic.

Partida a fost arbitrată de rusul Serghei Karasev.

Clasament

1. Italia             2 2 0 0 6-0 6 puncte

2. Ţara Galilor  2 1 1 0 3-1 4 puncte

3. Elveţia          2 0 1 1 1-4 1 punct

4. Turcia           2 0 0 2 0-5 0 puncte

Rezultatele şi programul meciurilor din grupa A

Vineri, 11 iunie

Grupa A: Italia - Turcia 3-0

Sâmbătă, 12 iunie

Grupa A: Ţara Galilor vs Elveţia 1-1

Miercuri 16 iunie

Grupa A: Turcia vs Ţara Galilor 0-2

Grupa A: Italia vs Elveţia 3-0

Duminică 20 iunie

Grupa A: Italia vs Ţara Galilor (19:00, Roma)

Grupa A: Elveţia vs Turcia (19:00, Baku)

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!