Eto’o şi Drogba, „mâncaţi“ de arbitri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camerun şi Coasta de Fildeş, favoritele Cupei Africii, au părăsit competiţia după greşeli flagrante de arbitraj. Semifinalele Cupei Africii au fost stabilite după o reuşită anulată pe nedrept Coastei de Fildeş şi după un gol-fantomă primit de camerunezi.

Micile greşeli fac diferenţa în fazele avansate ale turneelor finale, acolo unde echipele sunt de valori apropiate. Pe Continentul Negru ne obişnuiserăm însă cu momentele comice oferite de portari şi de fundaşi, precum şi cu ratările monumentale ale atacanţilor.

Pentru ca tabloul erorilor să fie complet, au apărut şi gafele de arbitraj, aşa cum a fost şi „orbirea" de care a dat dovadă unul dintre asistenţii meciului Egipt - Camerun. Astfel, la scorul de 2-1 pentru „faraoni", mingea şutată de Ahmed Hassan a lovit bara şi a aterizat în faţa liniei porţii, la aproximativ jumătate de metru.

Drogba, nervos

Numai brigada de arbitri a văzut gol, protestele „leilor neîmblănziţi" conduşi de Eto'o fiind inutile.

Singura consolare a acestora a fost eliminarea similară a celeilalte mari favorite, Coasta de Fildeş. „Elefanţii", cu Drogba în frunte, au fost răpuşi de „vulpile" algeriene (2-3) tot după o greşeală de arbitraj, mai exact, un gol anulat pentru ofsaid inexistent. Era minutul 120+1 şi ar fi urmat penalty-urile de departajare!

Va fi „război" la Algeria - Egipt

Fără Camerun şi Coasta de Fildeş, capul de afiş al semifinalelor va fi disputa dintre Algeria şi Egipt, o reeditare a meciurilor dramatice, marcate de violenţe, din preliminariile Mondialului sud-african. „Va fi pe viaţă şi pe moarte!", spune egipteanul Zidan, în căutarea răzbunării.

Cupa Africii, semifinale

Mâine, 28 Ianuarie
Ghana - Nigeria  ora 18.00
Eurosport
Algeria – Egipt   ora 21.30
Eurosport

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”