Eric Bicfalvi, cel mai în formă „stranier“. De ce voia „Pictorul“, în urmă cu un an, să joace pentru naţionala Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eric Bicfalvi (26 de ani) este marea surpriză din lotul convocat de Anghel Iordănescu pentru meciurile cu Irlanda de Nord (14 noiembrie, 21.45, preliminarii Euro 2016) şi Danemarca (18 noiembrie, 20.30, amical).

Bicfalvi se simte foarte bine la Volin Luţk. De altfel, cel de-al treilea sezon în culorile grupării ucrainene e cel mai prolific pentru mijlocaşul central. 

Deşi n-au trecut decât 11 etape, Bicfalvi a înscris deja şase goluri, peste ce reuşise în precedentele sezoane (5 goluri, respectiv 4). Iar cu reuşitele din Cupa Ucrainei a ajuns la cota 8. Ceilalţi 13 stranieri convocaţi pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Danemarca au marcat, împreună, doar 10 goluri (Raţ – 3, Moţi – 2, Torje – 2, Stancu – 2, Maxim – 1). 

În iulie 2014, agenţia rusă ITAR-TASS anunţase, într-un material preluat de presa mondială, că trei jucători de la Volin Luţk, printre ei şi românul Eric Bicfalvi (26 de ani), refuză să se întoarcă în Ucraina, din cauza situaţiei tensionate din ţară. Câteva zile mai târziu, Bicfalvi a ajuns în Ucraina, a infirmat zvonurile că ar dori să plece de la Volin şi chiar a marcat un gol spectaculos, cu lichiveţ Mariupol (2-1)

A vrut să joace pentru Ungaria

Deşi a avut evoluţii constant bune în tricoul grupării din Luţk, Bicfalvi n-a fost aproape deloc în atenţia lui Piţurcă. De altfel, în urmă cu exact un an, prin vocea impresarului său, mijlocaşul central transmitea că ar fi interesat să joace pentru Ungaria! Era supărat că Piţi nu-i acordă nicio şansă, deşi la tineret adunase 23 de prezenţe şi purtase banderola în câteva ocazii. „Tata Puiu“ i-a oferit acum oportunitatea de a îmbrăca în premieră tricoul naţionalei mari a României.

Îi place să picteze

Născut la Carei, dintr-o mamă unguroaică şi un tată român (pe care l-a pierdut pe când avea 6 ani şi jumătate), Eric Bicfalvi şi-a început cariera la o echipă din oraşul natal, apoi a jucat pentru Jiul Petroşani. În 2007, la doar 19 ani, a ajuns la Steaua, unde a fost promovat de Gică Hagi. 

„Regele“ simţea că puştiul are talent, dar avea şi o afinitate pentru mijlocaşul născut în aceeaşi zi cu el (5 februarie), la 23 de ani distanţă. 

Cum în şcoala generală a învăţat într-o clasă specială de pictură, Bicfalvi a rămas cu această pasiune. Face grafică, iar din când în când pictează şi icoane în ulei.  

8 goluri în 14 meciuri are Bicfalvi în Ucraina, pentru Volin (6 în campionat şi două în Cupa Ucrainei)

Citeşte şi 

Evoluţia stranierilor, înainte de meciul cu Irlanda de Nord. Probleme în defensivă, „dublă“ pentru Bicfalvi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă