Emoții pentru Novak Djokovici înainte de Australian Open. A refuzat să intre pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Novak Djokovici a adus un punct Serbiei în United Cup, contra Cehiei, trecând dee Jiri Lehecka, cu 6-1, 6-7(3), 6-1. El a acuzat probleme la încheietura mâinii drepte în partida de simplu, astfel că a refuzat să mai joace partida de dublu, pentru a se proteja, chiar cu riscul ca echipa sa fie eliminată din competiție.

Novak Djokovici se menajează pentru Australain Open. Foto Getty images

Serbia avea nevoie de victorie contra Cehiei în United Cup pentru a merge mai departe, iar numărul 1 mondial i-a oferit primul punct. Doar că partida cu Lehecka nu a fost una uşoară şi Nole a acuzat probleme medicale. În meciul 2, Danilovic s-a înclinat în faţa câştigătoarei de la Wimbledon, Marketa Vondrousova, scor 1-6, 6-3, 3-6, astfel că totul s-a decis în partida de dublu mixt.

Nole și-a liniștit fanii

Meciul în care Serbia nu s-a putut baza pe Nole. Liderul mondial a decis să nu rişte să i se agraveze afecțiunea, astfel că a refuzat să intre pe teren, pentru a nu risca o accidentare mai gravă în perspectiva debutului la Australian Open, turneu care va începe pe 14 ianuarie la Melbourne. În locul lui pe teren a intrat Hamad Medjedovic, care, alături de Olga Danilovic, a trecut cu mari emoții de perechea din Cehia formată din Kolodziejova şi Nouza: 4-6, 7-6, 10-8, astfel că Serbia a câștigat grupa și s-a calificat în faza următoare a competiției.

"La începutul sezonului, astfel de probleme pot să apară. Am știut să mă descurc și am găsit soluții din mers pentru a câștiga meciul", a spus Nole, care a încercat să-și liniștească fanii prin această declarație.

United Cup este un turneu internațional de tenis pentru echipe naționale, care se joacă începând cu 2023 în Australia, ca deschidere a sezoanelor profesionale ATP Tour și WTA Tour.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă