Eduard Novak lansează un avertisment dur: Pericolul care amenință sportul românesc

0
Publicat:

Ministrul Sportului, Eduard Novak a declarat că desfiinţarea instituţiei pe care o conduce, prin comasarea cu Ministerul Familiei, ar reprezenta o lovitură drastică pentru acest domeniu. El se teme că, prin această comasare, sportul românesc va ajunge din nou printre domeniile neprioritare în România.

"Mă bucur că de un an şi ceva acest minister se numeşte Ministerul Sportului. Această denumire înseamnă putere şi încredere în sport şi noi toţi trebuie să îi fim alături, să nu pierdem această valoare. Desfiinţarea Ministerului Sportului ar fi o lovitură drastică, am ajunge să fim din nou trataţi ca a 5-a, a 6-a sau a 7-a prioritate. Nu cred că cineva îşi doreşte aşa ceva. Nouă tuturor ne place să ne uităm la televizor, să vedem campionii români cum câştigă medalii, dar pentru asta noi, cei din Guvern, trebuie să le oferim toate condiţiile sportivilor. Şi este mult de muncă în spate. Iar dacă nu le putem oferi sprijin sportivilor, nu vom mai vedea campioni români la televizor", a spus Novak, prezent la Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, acolo unde a avut loc evenimentul "Ziua Copiilor Sportivi".

În opinia sa, România are nevoie de un minister al sportului.

"Avem nevoie de Ministerul Sportului, ca să ridicăm sportul românesc acolo unde a fost o dată. Trebuie să arătăm tuturor că toţi cei din sport suntem o echipă. Noi toţi cei din sport sperăm ca Ministerul Sportului să rămână aşa cum este acum. Eu tot spun de doi ani şi jumătate că sportul trebuie să devină prioritate în România. Acum s-a aprobat şi Strategia Naţională pentru Sport prin Hotărâre de Guvern, care este un document istoric. Este o reţetă a succesului pentru sportul românesc", a precizat Eduard Novak.

În ultimele zile au apărut informaţii potrivit cărora în Coaliţia de guvernământ se discută despre comasarea Ministerului Sportului cu Ministerul Familiei, conducerea noii instituţii urmând să fie atribuită Gabrielei Firea.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu