După ce a fost detronată de Halep, Muguruza are sete de revanşă: „O să dau totul pentru asta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garbine Muguruza

Simona Halep este pe primul loc în clasamentul WTA, la 40 de puncte distanţă faţă de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza.

Practic, tenismena ce va încheia anul pe primul loc se va decide în urma Turnelui Campioanelor (WTA Finals), care are loc în perioada 22-29 octombrie la Singapore.

Simina Halep are nevoie să obţină un rezultat cel puţin la fel de bun cu Muguruza pentru a rămâne în faţa ei, sau să câştige finala, în cazul în care cele două vor ajunge în ultimul act. Dar şi Muguruza are aceleaşi gânduri: "Sunt acasă, încă mă recuperez. Sper să pot să mă antrenez în curând pentru ultimul turneu al anului, care e unul dintre favoritele mele. E ultimul meu obiectiv pentru acest an. Câştigarea Turneului Campioanelor îmi va garanta şi primul loc WTA la finalul lui 2017. Ar fi un rezultat excelent. Nu neg că îmi doresc mult asta. O să dau totul pentru a ajunge în finală", a spus Muguruza, potrivit Tennis World USA.

Grila de start pentru Turneul Campioanelor: şapte jucătoare sunt calificate, bătaie pe ultimul loc

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie