Dulgheru, spulberată în turul I de un outsider: în cât timp a fost învinsă şi câte game-uri a luat în două seturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandra Dulgheru (59 WTA) şi-a încheiat pregătirile pentru Wimbledon (29 iunie – 12 iulie) cu un rezultat care i-a zdruncinat încrederea în jocul ei.

Turneul de la Eastbourne (Marea Britanie) e ultimul pentru participante, înainte ca Wimbledon să treacă în centrul atenţiei.

Din păcate pentru Alexandra Dulgheru, jocul ei pe iarbă nu prea merge în acest moment. Luni, românca a fost învinsă categoric, în turul I, de Irina Falconi (SUA, 73 WTA), scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră şi 17 minute şi a adus a doua înfrângere suferită de Dulgheru cu Falconi. Aceasta o învinsese pe jucătoarea din România şi în 2012, la Indian Wells.

Turneul de la Eastbourne a început de luni, însă fără Petra Kvitova, care a abandonat din motive medicale. Astfel, campioana de anul trecut de la Wimbledon va încerca să-şi apere titlul la All-England Club, fără să fi disputat vreun meci pe iarbă, în 2015.

„Am dureri în gât şi trebuie să rămân în pat, să beau ceai şi să mă odihnesc. Sper să mă refac până la Wimbledon. Voi rămâne aici, la Eastbourne, iar apoi voi pleca uşor către Londra“, a declarat Kvitova, potrivit Digi Sport.

La turneul de Eastbourne a jucat, luni seara, Irina Begu, dar nici ea nu s-a descurcat bine, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi