Dragoş Luscan, preparatorul fizic al lui David Popovici: „Simona Halep să fie despăgubită!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Luscan, preparator fizic care a colaborat cu Simona Halep, și care face parte din echipa campionului la înot David Popovici, e surprins că jucătoarea de tenis e suspendată provizoriu de atâta vreme – aproape 8 luni – în condițiile în care nu a fost judecată și ar trebui să profite de prezumpția de nevinovăție.

Simona Halep nu știe ce pedeapsă va primi în urma scandalului de dopaj. Foto EPA EFE

Mai mult, el speră ca jucătoarea noastră să fie despăgubită pentru faptul că a fost ținută în afara circuitului WTA o lungă perioadă de timp. În curând se vor împlini 8 luni de când Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de tenis și 6 luni de când fostul lider al clasamentului mondial a fost suspendată provizoriu, după ce a fost descoperită pozitiv la un control antidoping.

„E una dintre cele mai mari sportive pe care le-a avut ţara asta. Îmi pare rău că trece prin aceste momente. Mă îngrijorează că se prelungeşte atât de mult situaţia. Sper să nu fie o pedeapsă, dar deja stă de foarte mult timp şi nu ştie ce să facă.

Nu crede că este finalul carierei jucătoarei

Deja, practic, ea ispăşeşte o suspendare. Nu joacă de atât de mult timp. Sper să fie nevinovată şi să găsească ea o variantă să fie despăgubită pentru această perioadă. Sunt amărât şi nici nu o pot ajuta. Cu siguranţă nu este acesta finalul de carieră pentru Simona Halep”, a declarat Dragoș Luscan, pentru As.ro.

Simona Halep a fost depistată pozitiv după meciul pierdut în primul tur la US Open 2022, pe 29 august, în compania Dariei Snigur, din Ucraina, scor 2-6, 6-0, 4-6. În corpul ei a fost găsită o cantitate de Roxadustat, substanță interzisă prin regulament de WADA. De atunci au apărut o mulțime de informații și detalii, dar nimic concret în ceea ce privește cazul Halep.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat