Djokovici, răspuns la cea mai delicată întrebare: S-a lăsat liniște în sala de conferință

0
Publicat:

Novak Djokovici (36 de ani) a câștigat French Open și a redevenit numărul 1, în clasamentul ATP, începând de astăzi, însă e clar că, în ciuda performanțelor sale impresionante, nimeni n-a câștigat bătălia cu timpul. De aceea, la conferința sârbului de după triumful istoric de la Roland Garros, a fost atins și subiectul delicat, cel legat de momentul retragerii pentru Nole.

Cele mai tari declarații ale lui Djokovici de la conferință

*Turneele de Mare Şlem sunt prioritatea mea din sezon, în fiecare an şi, în mod special, în acest moment al carierei mele. Şi, în măsura în care câştig turnee de Mare Şlem, de ce m-aş gândi la retragere? Încă nu am ajuns la capătul drumului! Abia aştept să fiu la Wimbledon!

*Eu nu voi spune niciodată că sunt cel mai mare jucător din istorie, pentru că ar fi lipsit de respect faţă de toţi marii campioni din sportul nostru de-a lungul timpului, când tenisul se juca total diferit. Eu consider că toţi campionii din generaţia lor au lăsat o amprentă, o moştenire, iar noi am pavat drumul. Deci, las de o parte această discuţie 'cine este cel mai bun' dintre toţi. Eu am o mare încredere în mine şi în capacităţile mele. Acest trofeu este o nouă confirmare a calităţii tenisului pe care sunt capabil să-l produc.

*Cred că acest turneu este, evident, unul din cele mai importante din cariera mea. Ştiam atunci când am abordat turneul şi apoi finala că sunt pe punctul de a scrie istorie. Dar am încercat să mă concentrez pe pregătire, ca pentru oricare alt meci. Desigur, nu pot spune că nu mă gândeam la linia de sosire, care era foarte aproape şi că o ultimă victorie îmi va permite să câştig un trofeu istoric. Dar echipa mea era aici pentru a crea o bulă în jurul meu. Am reuşit să rămânem în prezent şi să fim atât de buni cât ne-am dorit. Şi, evident, când am văzut că ultima lui lovitură de dreapta a ieşit, am resimţit o enormă uşurare. Am fost cuprins de emoţii fantastice. Da, sunt foarte fericit pentru acest titlu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”