Djokovici, devastator la Wimbledon: Sârbul şi-a zdrobit adversarul din finală. La câte trofee de Grand Slam a ajuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cum s-a prezentat în confruntarea cu Kevin Anderson (8 ATP), Novak Djokovici (21 ATP) a lăsat impresia că s-a grăbit să vadă finala Mondialului din 2018.

Mulţi au criticat decizia organizatorilor de a programa finala de la Wimbledon de la ora 14.00, ora locală, conform tradiţiei. Argumentul? Duelul Djokovici – Anderson se putea suprapune cu meciul Franţa – Croaţia în finala Cupei Mondiale.

Djokovici, un fan declarat al Croaţiei, a avut însă grijă ca finala de la Wimbledon să nu-i afecteze prea tare pe cei care au dorit să vadă şi meciul de fotbal. Sârbul de 31 de ani a pornit ca din tun şi a luat primele două seturi în 72 de minute: 6-2, 6-2.

Setul trei a fost, în schimb, mult mai echilibrat! Anderson a irosit primele mingi de set, două, la 5-4 pe serviciul adversarului. Apoi, la 6-5, a mai irosit trei mingi de set pe serviciul lui Djokovici. Aşa s-a ajuns la tie-break, iar aici Djokovici a zburdat pe teren: 7-3.

După triumful de duminică, Djokovici a ajuns la 13 trofee de Grand Slam, după cum se poate vedea mai jos:

*Australian Open: 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016

*French Open: 2016

*Wimbledon: 2011, 2014, 2015, 2018

*US Open: 2011, 2015

Pentru Anderson, aceasta a fost a doua finală pierdută de Grand Slam, după cea de la US Open în 2017.

Djokovici va primi un cec de 2.250.000 de lire sterline pentru triumful de la Wimbledon 2018, în timp ce învinsul său va încasa 1.125.000 de lire sterline.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie