Dinamo, umbra echipei de altădată: clasarea în primele cinci locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a vorbit despre planurile de viitor ale echipei, precizând că obiectivul principal vizează locurile cinci-şase ale clasamentului Ligii I.

Dinamo are o situaţie financiară dificilă şi viitorul echipei din Ştefan cel Mare se conturează în jurul tinerilor, având în vedere lipsa de fonduri pentru transferuri.

Acţionarul Ionuţ Negoiţă, înlocuitorul lui Cristi Borcea, a fost clar cu privire la planurile de viitor ale echipei.

„Dinamo nu traversează o perioadă deloc bună. Pot spune că restanţele salariale pe care le avem faţă de jucători vor fi achitate ăn maximum două luni, când sper ca situaţia să revină la normal. Datoriile sunt publice, este vorba de 10 milioane de euro, sunt reeşalonate şi în vreo doi ani scăpăm de ele. Până atunci, avem ca obiectiv locurile cinci-şase“, a declarat Negoiţă.

Fostul acţionar al lui Dinamo, Cristi Borcea, i-a adus acuze grave lui Ionuţ Negoiţă, sugerând că echipa nu va avea niciun viitor din cauza acestuia.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele