Dinamo, prea bună pentru fratele lui Balotelli. Italianul a fost trimis acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mario (stânga) şi Enock Balotelli FOTO inthestands.co.uk

Venit în România pentru a susţine probe în vederea unui transfer la Dinamo, fratele lui Mario Balotteli, Enock, a fost trimis acasă.

Preşedintele clubului Dinamo, Constantin Anghelache, a anunţat faptul că din echila lui Gigi Mulţescu nu va face parte şi Enock Balotelli: „Nu ne trebuie. E prea tânăr şi la echipa a doua nu poate juca, pentru că e străin“, a declarat acesta la GSP.

La finalul lunii mai, Balotelli Jr. era dat drept transfer sigur la Dinamo, negocierile dintre cele două părţi fiind în stadiu avansat. În vârstă de 20 de ani, acesta a evoluat în ultimele şase luni la Salford City, după ce a încercat fără succes să intre la Stoke şi Sunderland. La fel ca şi fratele său, Balotelli Jr. este cunoscut pentru comportamentul deviant. Conform presei naţionale, fotbalistul a fost arestat la finalul anului trecut, după ce a atacat doi ofiţeri de poliţie la ieşirea dintr-un club, fiind în stare de ebrietate. Cu toate că a ajuns în instanţă pentru fapta sa, jucătorul nu a primit nicio condamnare.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Cornel Ţălnar povesteşte scene incredibile sub conducerea lui Negoiţă. România mai pierde un tehnician ţările arabe

Dinamo face apel la suporteri pentru crearea unui muzeu al clubului

Începe şi se termină fotbalul românesc cu Steaua? Un fost dinamovist prevede sfârşitul în cazul retrogradării echipei

Dorinel Munteanu vrea doi jucători dinamovişti la Kuban Krasnodar

Dinamo şi-a luat cel mai plimbat antrenor din România. Mulţescu va semna al 30-lea contract din carieră

Reconstrucţie fără cel mai bun jucător: Dinamo îşi pierde marcatorul numărul 1, omul care a dat o treime din golurile din campionat

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump