Dinamo poate rata un fotbalist de Liga Campionilor: ce a spus Cosmin Moţi despre revenirea la echipa unde e un idol

Fanii roş-albilor îl iubesc şi mai mult pe stoperul de la Ludogoreţ, după ce, în 2014, el a devenit coşmarul Stelei prin paradele sale la loviturile de departajare în play-off-ul Ligii Campionilor.

Cum e viaţa în Bulgaria?

Cosmin Moţi: Mult mai liniştită faţă de România. Ce-i drept, şi orăşelul în care stăm are undeva la 15.000, 20.000 de locuitori. Nu există nici măcar un ziarist de sport în oraşul ăla. Intrăm în cantonament cu o zi înainte de meci sau cu o seară înainte.

Cum a reuşit Ludogoreţ să câştige cinci titluri consecutive în Bulgaria?

Avem un patron dornic de performanţă. Investeşte foarte mult şi nu numai în jucători, investeşte în academie. Aduce acolo mare parte din cei mai buni copii din Bulgaria. În funcţie de vârsta lor, unii vin cu părinţii după ei, stau toţi acolo şi fac şcoala tot acolo. Sunt patru, cinci terenuri cu iarbă pentru grupele de copii şi juniori. Plus că, echipa a doua de la Ludogoreţ, care evoluează în liga secundă, joacă pe un teren căruia i-au făcut o tribună de vreo 1.500 – 2.000 de locuri.

Sunt fotbalişti de perspectivă în campionatul bulgar?

Acum e obligatoriu ca fiecare echipă să aibă titular un fotbalist bulgar sub 21 de ani. Nu e obligatoriu să-l joci un anumit număr de minute, doar că trebuie să fie în formula de start. La noi, la început a fost mai greu. Erau câţiva juniori pe care îi scoteau mereu, după 20, 25 de minute. În sezonul recent încheiat însă, a rămas un copil, un fundaş central de 18 ani, Kerchev, care din 36 de meciuri a jucat titular în 26. E foarte bun şi mie îmi place foarte mult cum joacă.

Ce ştiai despre Ludogoreţ, atunci când ai semnat cu ei în sezonul 2012-2013?

Nimic. Nici nu auzisem de ei. Cu o zi înainte să semnez cu ei, am vorbit cu Michel Platini, coleg cu mine la Dinamo. Mi-a spus să merg cu încredere acolo pentru că va fi bine. El ştia clubul din perioada lui la ŢSKA Sofia şi, încă de atunci, toată lumea era încrezătoare în Ludogoreţ în Bulgaria.

Şi tocmai ai încheiat cel de al patrulea sezon la ei...

Nu credeam că o să rămân la ei atâţia ani. Sincer, mi-e era frică. Nu ştiam unde mă duc, nu ştiam ce va fi acolo. Într-adevăr, primele luni au fost un pic mai grele, dar am avut mare noroc pentru că toată echipa, în frunte cu antrenorii, au avut mare încredere în mine. După trei, patru luni, am început să joc meci de meci.

Cât mai stai acolo?

Mai am doi ani contract cu Ludogoreţ. Aş prefera să rămân acolo. Mai prelungesc contractul de jucător sau rămân în cadrul clubului, ca oficial. De-a lungul anilor, au mai fost ceva oferte. Poate că erau ceva mai mulţi bani, dar n-am vrut iar să schimb ţara, iar să schimb mediul. Au fost nişte propuneri din Asia, din China, şi tocmai ce se născuse fetiţa şi n-am vrut să plec din Bulgaria.

Ai învăţat limba?

Da. Vorbesc bine. Stau cu toată familia acolo, avem apartament, case, ce s-a găsit de închiriat.

În România, impresia generală e că fotbalul bulgar e sub cel românesc?

Nu cred. Iar acolo, au început toţi să investească acum. Pentru echipele de tradiţie, gen Levski, e foarte dureroasă această dominare a celor de la Ludogoreţ, un fel de Unirea Urziceni care, până acum şase ani, era în divizia C. Iar acum a luat cinci titluri la rând. Tocmai pentru a opri această serie, o să înceapă să investească şi celelalte echipe.

Cum e patronul vostru? Îl vezi des?

Are ceva afaceri legat de transport maritim şi o fabrică de antibiotice. De patru ani de zile, nu s-a întârziat o zi salariul. Eu, sezonul ăsta, l-am văzut pe patron de două ori. A venit o dată, în iulie sau august, după ce am pierdut calificarea cu Milsami din Moldova, şi ne-a zis să uităm tot, să ştergem tot, fiindcă nu s-a întâmplat nimic. Şi a doua oară a venit la 27 februarie, la meciul cu Levski de acasă.

Aveţi prime de joc?

Da. Şi prime de obiectiv trecute în contract. Practic, e cum era înainte în România.

De ce aţi ratat grupele Ligii Campionilor în ultima stagiune?

A fost acel eşec cu Milsami de care v-am spus. La el a contribuit faptul că, în vară, au plecat opt jucători dintre care şase erau titulari. Au adus în locul lor jucători buni, dar cum a plecat şi antrenorul, s-a pierdut ideea de joc. Pe parcurs însă, a fost readus antrenorul care fusese şi în sezonul trecut şi am luat campionatul lejer, la 14 puncte de locul 2. 

La Dinamo te întorci?

Va fi foarte greu. Am o vârstă şi n-aş vrea ca pentru şase luni sau un an să stric părerea oamenilor despre mine. O să joc cât pot, dar când o să văd că nu se mai poate la un nivel înalt, o să ridic mâna şi o să renunţ. 

Mai ţii legătura cu cineva de la club?

De la Dinamo, am mai vorbit cu Danciu (n.r. – Ionel Dănciulescu) care e printre puţinii oameni rămaşi la club din perioada în care eram şi eu acolo. În rest, am avut o discuţie cu domnul Negoiţă. Am stat cu dânsul la o cafea şi am vorbit. Mai sunt oameni pe care îi cunosc, dar nu cei cu care eram obişnuit şi pe care îi vedeam zi de zi, pe când eram la Dinamo.

Eu sunt din Reşiţa, iar echipa mea de suflet a fost CSM. Mă doare sufletul când văd ce s-a ales de ea.    Acum vreau să mă apuc de şcoala de antrenori. Chiar dacă, pe viitor, nu o să reuşesc să ajung antrenor, dar important e să ai o siguranţă personală, după ce ai încheiat cariera de jucător.  Cosmin Moţi fundaş Ludogoreţ