Di Stefano nu e sigur. A jucat, sau nu, fotbal cu noul Papă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alfredi Di Stefano, pe vremea când câştiga trofee cu Real madrid / FOTO: Mundodeportivo.com

Alfredo Di Stefano , legenda Realului, actual preşedinte de onoare al “galacticilor”, a scris într-un editorial că sunt şanse mari ca, în copilărie, să fi jucat fotbal cu compatriotul Jorge Mario Bergoglio, actualul Papă Francisc 1, pe străzile din Buenos Aires.

Dezvăluirea a fost făcută de Di Stefano în rubrica sa regulată pe care fostul mare internaţional argentiniano-spaniol o are în paginile cotidianului sportiv “Marca”. Diferenţa de vârstă între cei doi este de 10 ani, Di Stefano (86 de ani), fiind mai în etate, iar ambii au trăit în acelaşi cartier şi au frecventat aceeaşi şcoală, mai susţine Di Stefano.

 “Alegerea sa m-a încântat enorm. Papa era probabil unul dintre copiii cu care mă jucam adeseori pe străzi. În cartier jucam de multe ori, unii împotriva altora, până se însera. Dar cred că trebuie să-l întrebaţi pe el dacă e adevărat. Pe atunci, eu eram cel mai faimos, eram deja la academia de tineret a lui River Plate”, a scris Di Stefano în „Marca”, într-un pasaj preluat apoi de presa internaţională. 

Di Stefano este considerat unul dintre cei mai mari atacanţi din toate timpurile, câştigând cinci Cupe ale Campionilor cu Real Madrid, grupare pentru care a marcat 307 goluri în 393 de meciuri. 

Francisc 1 a recunoscut că este un fan al fotbalului. Este suporter al lui San Lorenzo, gruparea din Boedo, un cartier din Buenos Aires. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple