Dezastru total pentru nemţi! De câţi ani nu au mai trăit „panzerele“ o aşa ruşine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania, campioana mondială a momentului, a fost eliminată de la Campionatul Mondial după faza grupelor, generând o situaţie greu de digerat pentru nemţi.

Este una dintre cele mai mari ruşini din istoria Germaniei, care are patru titluri mondiale şi alte patru finale pierdute. Nemţii nu au mai fost eliminaţi atât de rapid de la ediţia din 1938, când turneul final a avut loc în Franţa. 

La vremea respectivă, nu existau grupe, iar Germania a pierdut în primul tur în faţa Elveţiei. De fapt, a pierdut la rejucarea partidei, pentru că în primul meci s-a terminat la egalitate 1-1. Ulterior, la rejucare, Germania a fost învinsă de Elveţia cu 4-1.

Cea mai tare ironie după eliminarea Germaniei vine de la un neamţ

De atunci şi până azi, nemţii nu au mai cunoscut o asemenea ruşine. Mai jos, clasările Germaniei la turneele finale:

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani