Dennis Man, ca Superman în Kosovo – România: starul naționalei, în formă și la interviul de după meci

0
Publicat:

Dennis Man a declarat că se bucură că România s-a impus cu 3-0 în meciul din deplasare cu Kosovo din Liga Naţiunilor şi a început cu dreptul drumul spre Cupa Mondială din 2026, subliniind că victoria de la Prishtina a fost meritată.

Dennis Man. FOTO: Arhiva Adevărul

"Am început cu dreptul drumul spre Cupa Mondială. Veneam după momentul bun de la European şi cred că azi am câştigat pe merit. Mă bucur că am reuşit să câştigăm azi. Eu sunt fericit când reuşesc să marchez, când reuşesc să îmi ajut echipa. E rodul muncii de la echipa de club şi de la echipa naţională", a spus autorul primului gol al României la postul Antena 1.

"Azi nu a fost mai dificil ca ultimul nostru meci aici, atunci nu prea reuşeam să jucăm fotbal, era mai mult apă pe teren. Dar ştiam că vom întâlni o echipă agresivă, nea Mircea Lucescu ne-a ajutat mult şi cred că azi am făcut o partidă bună. De schimbat noul selecţionerul nu a avut timp să schimbe prea mult, însă experienţa dânsului îşi spune cuvântul. Avem un mare respect faţă de dânsul, suntem fericiţi să îl avem antrenor. Meciul următor pare mai uşor (n.r. - cu Lituania), dar e foarte important să fim concentraţi şi la fel de motivaţi. Trebuie să intrăm pe teren cu gândul la victorie", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Dennis Man a menţionat că incidentele din finalul partidei, când suporterii kosovari au aruncat cu diverse obiecte în teren, nu l-au afectat. "Ştiu, e frustrant când pierzi acasă cu 3-0, însă important e ca noi să ne vedem de treaba noastră, de ce avem de făcut pe teren. Restul lucrurilor nu ţin de noi", a precizat fotbalistul.

Liga C a Națiunilor, grupa a 2-a

Vineri

Lituania - Cipru 0-1

Kosovo - România 0-3

Programul tricolorilor în Liga C, grupa a 2-a

*Vineri, 6 septembrie: Kosovo – România 0-3

*Luni, 9 septembrie (ora 21.45, Prima TV): România – Lituania

*Sâmbătă, 12 octombrie (ora 21.45): Cipru – România

*Marți, 15 octombrie (ora 21.45): Lituania – România

*Vineri, 15 noiembrie (ora 21.45): România – Kosovo

*Luni, 18 noiembrie (ora 21.45): România – Cipru

Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești