De la Nadia pentru Simona: Halep a primit titlul de la „Zeiţa de la Montreal“. Ce a spus cu emoţie în glas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul triumf din 2016 o va urca pe Halep (7 WTA) până pe locul 5 mondial. Mai mult, parcursul din Spania e o confirmare a faptului că românca şi-a redescoperit jocul solid exact înainte de Roland Garros (24 mai - 7 iunie).

Simona Halep a devenit campioană, la Madrid, la capătul unui meci excelent pe care „Adevărul“ vi l-a oferit aici.

La festivitatea de premiere, românca a primit trofeul de la o altă sportivă de legendă pentru România, Nadia Comăneci. „Vreau să spun că sunt foarte fericită. E incredibil că am ocazia să vorbesc din nou aici, după finala din 2014. Le mulţumesc tuturor care au fost alături de mine şi mai ales românilor. Vreau să o felicit pe Dominika, a arătat un tenis bun şi îi urez succes pe viitor. Sunt fericită, e incredibil că am reuşit acest succes pe acest teren. M-am simţit ca acasă. Vreau să mulţumesc echipei mele, lui Darren pentru că a fost alături de mine şi m-a încurajat, dar şi familiei“, a declarat Halep.

Simona a fost aplaudată şi de adversara ei din finală, Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA): „Vreau să o felicit pe Simona pentru săptămâna fantastică pe care a avut-o“.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”