De ce a ajuns România o echipă de duzină: Explicaţii dureroase date de Bogdan Burcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două competiţii oficiale la care au participat, Mondialul din 2019 şi Euro 2020, handbalistele au înregistrat un total de patru victorii în 14 meciuri!

Dintre care două victorii cu formaţii liliputane, Senegal şi Kazahstan. 

Având în vedere acest tablou sumbru, ultima conferinţă a naţionalei, susţinută în Danemarca, a devenit un prilej pentru selecţionerul Bogdan Burcea de a trage un puternic semnal de alarmă în privinţa viitorului.

„Eu port responsabilitatea acestui rezultat, dar el e o consecinţă a ce s-a întâmplat în ultimii ani. Putem lua bun faptul că, în Danemarca, nişte jucătoare au avut oportunitatea să se exprime, să capete mai multă încredere. Handbalul feminin a hrănit România mulţi ani cu rezultate, dar trebuie să recunoaştem că, cel puţin la acest European, n-am reuşit mai nimic. Turneul preolimpic şi calificările trebuie considerate obiective intermediare. Handbalul românesc şi naţionala au nevoie de reconstrucţie. Trebuie făcută o strategie urgent. Trebuie să fim realişti, dacă nu suntem, ne scufundăm“, a spus Burcea. 

Întrebat dacă va continua pe banca naţionalei, în condiţiile în care contractul său expiră la 30 decembrie, selecţionerul a lăsat de înţeles că va pleca doar dacă federaţia va decide acest lucru: „Clar, n-aş abandona această echipă, nu sunt omul care să se dea la o parte, însă noi, cei care am fost aici, putem oferi nişte concluzii oricărui antrenor care va fi la cârma echipei naţionale“.

România la Euro 2020

Grupa D

*19-22 cu Germania

*28-24 cu Polonia

*20-28 cu Norvegia

Grupa Principală II

*20-25 cu Croaţia

*24-26 cu Ungaria

*24-35 cu Olanda

România la Mondialul din 2019

Grupa C

*16-31 cu Spania

*29-24 cu Senegal

*22-20 cu Kazahstan

*26-27 cu Muntenegru

*28-27 cu Ungaria

Grupa Principală II

*18-27 cu Rusia

*22-34 cu Suedia

*20-37 cu Japonia

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim