David Popovici, respins de marii antrenori: „Nu e ce căutăm noi”. Dezvăluirile tatălui din copilăria înotătorului
0Începuturile lui David Popovici în bazin nu anunțau nicidecum performanțele fantastice realizate de înotător câțiva ani mai târziu. Cel puțin în viziunea primilor săi antrenori, care i-au spus tatălui că nu au ce să scoată din el.
„David nu este un produs al unui program național de înaltă performanță. Avea 10 ani când l-am dus la Aquateam, clubul care a câștigat cele mai multe competiții din București. Două săptămâni mai târziu, ne-am dus să vorbim cu antrenorul: «Totul e în regulă?». «Nu prea», ne-a spus el.
«David nu este atent, face glume tot timpul, tot pune întrebări și sare peste exerciții. Ne pare rău, dar nu este ceea ce căutăm noi». El era cel mai indisciplinat din grup. L-au coborât la un nivel inferior. L-am dat pe mâna unui antrenor foarte tânăr, pentru că cei mai buni antrenori l-au respins”, a povestit Mihai Popovici, tatăl înotătorului.
Așa a ajund David Popovici să colabotreze cu antrenorul Adrian Rădulescu. Combinația dintre cei a făcut minuni. Sportivul a ajuns cel mai bun din lume, iar cel care îl pregătește reușește sp îl țină cu picioarele pe pământ.
„Dacă îl pui pe David într-o bulă, vei avea o problemă pe termen lung. El este un băiat. Are 18 ani. Vrea să-și ia permisul de conducere. Îi plac lucrurile care le plac altor copii. Este sănătos pentru tine să fii singur în piscină? Trebuie să te adaptezi la orarul școlii. Nu ar fi corect față de copii să ai pretenția ca David să aibă bazinul doar pentru el. Copiii merită să aibă o legătură cu David”, spune și Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici.
Fericirea vine din împlinire
Chimia dintre campionaul lumii și mentorul său a ajuns la alt nivel, depășindu-l pe cel sportiv. David povestește ce a fost învățat și ce a descoperit singur că înseamnă fericirea. „Epicur, Seneca și mai ales Marcus Aurelius m-au ajutat să găsesc fericirea. Nu este genul de fericire convențională despre care se vorbește acolo. Nu există râs, nu există lacrimi, nu există zâmbet de la o ureche la alta. Este fericirea care vine din împlinire. Aceasta este definiția fericirii pentru mine: când găsesc echilibrul între lucruri și contează doar ceea ce am în minte și în inimă. Când mă simt bine la antrenament și în competiție, indiferent de rezultate.
Nu contează medaliile, ci să fii sursă de inspirație
Fiecare cursă este unică și este o șansă de a arăta la ce ai lucrat. Nu este o demonstrație de putere. În marea schemă a lucrurilor, lumea nu se va schimba deloc dacă voi câștiga 300 de medalii olimpice. Ceea ce ar avea un impact este cum și ce aleg să expun prin munca mea, ce îi fac pe oameni să simtă și ce mesaje pot transmite. Asta ar lăsa o amprentă: să-mi folosesc imaginea și vocea pentru o cauză mai mare. Înotul este doar profesia mea. Victoria și înfrângerea fac parte din portofoliul meu. Vreau să fiu mai mult decât atât.
Poate sună pretențios, totul s-a întâmplat brusc. Oamenii mă recunosc pe stradă. Trebuie să mă adaptez și să mă gândesc serios la ceea ce contează pentru mine: este vorba cu adevărat despre înot? Da, dar ceea ce contează cu adevărat este să fac bine prin înot. De exemplu, să-i învăț pe oameni să fie fericiți prin sport: «Faceți ceva! Mișcați-vă corpurile, pentru că veți fi închiși în ele pentru tot restul vieții!»„, a închieiat David Popovici.