David Popovici, progres uluitor: Dovada concretă că a crescut enorm într-un singur an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are obiceiul de a exagera, când vorbim despre performanţe sportive. În privinţa lui David Popovici însă laudele şi previziunile extraordinare curg. Atât din ţară, cât şi din străinătate.

La doar 17 ani, David Popovici are deja o participare la o ediţie a Jocurilor Olimpice, cea de la Tokyo, plus o medalie mondială, la seniori. Asta pe lângă cele patru titluri europene pe care le-a cucerit, anul trecut: trei la juniori, unul la seniori!

Şi având în vedere vârsta lui David, se poate spune, răspicat, că cerul e limita pentru sportivul legitimat la Dinamo! Mai ales că, deocamdată, el va creşte din toate punctele de vedere şi încă nu şi-a atins potenţialul maxim. Aici va ajunge, dacă totul decurge normal, la Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024.

Anul trecut, la Tokyo, Popovici a ratat cu puţin podiumul olimpic, terminând pe 4 în proba în care acum a câştigat aurul, la Mondialele de la Budapesta. Vorbim despre 200 de metri liber. Şi deja progresul înregistrat de David, de la un an la altul, se vede cu ochiul liber. Iată cum a arătat podimul probei, la JO 2020:

1. Thomas Dean (Marea Britanie) - 1:44.22

2. Duncan Scott (Marea Britanie) – 1:44.26

3. Fernando Scheffer (Brazilia) - 1:44.66

La Tokyo, David a înregistrat timpul de 1:44.68, clasându-se pe 4. 

Acum, la Budapesta, podiumul mondial a arătat aşa:

1. David Popovici (România, 17 ani) - 1:43.21

2. Hwang Sun-woo (Coreea de Sud, 19 ani) - 1:44.47

3. Thomas Dean (Marea Britanie, 22 de ani) - 1:44.98

Pe lângă faptul că are avantajul vârstei, comparativ cu principalii săi rivali, David şi-a şi îmbunătăţit radical timpul, coborând lejer sub 1:44 într-un an! 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie