Dau înapoi în războiul cu Gigi? CSA Steaua: „Am redeschis centrul de fotbal la solicitarea copiilor cadrelor militare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti susţine că a redeschis secţia de fotbal la solicitarea copiilor cadrelor militare din Bucureşti şi a copiilor şi tinerilor din Sectorul 6.

"Începerea activităţii Centrului de fotbal pentru copii şi juniori, asupra căreia ne-am aplecat cu toată seriozitatea în ultima lună, nu este doar un proiect mai vechi al clubului, ci şi o consecinţă firească a numeroaselor solicitări din partea copiilor cadrelor militare din Bucureşti şi a copiilor şi tinerilor din sectorul 6. CSA Steaua Bucureşti are obligaţia de a folosi judicios şi a exploata bazele sportive pe care le deţine în scopul în care acestea au fost create - pentru dezvoltarea sportului. Mai mult decât atât, ne dorim să oferim copiilor o bază modernă de pregătire, cu toate condiţiile necesare pentru ca ei să-şi dezvolte capacităţile şi talentele, să se formeze ca viitori sportivi de performanţă ai României", se arată în comunicatul clubului. În ceea ce priveşte diferendul cu gruparea de fotbal, clubul sportiv al armatei îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care sunt iniţiate, conduse şi întreţinute în spaţiul public discuţiile şi dezbaterile referitoare la brandul Steaua Bucureşti.

"Ca instituţie care am creat şi consolidat acest brand prin sute şi mii de performanţe naţionale şi internaţionale, care am adus multor români bucuria şi mândria de fi reprezentaţi în lume de un nume precum Steaua Bucureşti, lansăm o invitaţie la cumpătare tuturor acelora care întreţin o stare tensionată în jurul subiectului şi o propagă pe toate canalele. CSA Steaua Bucureşti nu-şi doreşte escaladarea acestei situaţii, care nu face decât să aducă atingere brandului Steaua Bucureşti. Aşa cum am declarat public în repetate rânduri, clubul nostru îşi menţine întreaga disponibilitate pentru un dialog civilizat cu orice persoane interesate de binele clubului Steaua Bucureşti, precum şi cu cei care îşi doresc să continue tradiţia fotbalistică a clubului Steaua Bucureşti şi înţeleg să facă acest lucru doar în condiţii de deplină legalitate", a precizat sursa citată.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a redeschis, săptămâna trecută, Centrul de Fotbal pentru copii şi juniori, echipele pe grupe de vârstă urmând să fie înscrise în Campionatul Municipiului Bucureşti. De asemenea, oficialii CSA au anunţat că iau în considerare înfiinţarea unei echipe de fotbal în cadrul clubului militar. CSA Steaua şi FC Steaua, clubul de fotbal finanţat de Gigi Becali, se află de mai mult timp în conflict după ce gruparea Armatei a obţinut în instanţă anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. În urma acestui conflict, contractul dintre FC Steaua şi CSA privind dreptul clubului de fotbal de a folosi terenurile din Complexul din Bulverdul Ghencea nu a mai fost prelungit după expirarea, în această vară, a ultimei înţelegeri. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea pe care o conduce este continuatoarea echipei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni, prezentând un statut al AFC Steaua, în care se preciza că preia palmaresul revendicat acum de CSA Steaua.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie