Dan Petrescu, de la „antrenorul-pagubă” la „extraordinar, superb”. Transformare radicală în câteva luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a dat de pământ cu Farul (3-0) în etapa a 22-a a Superligii și cele două echipe au făcut rocada la vârful clasamentului. Antrenorul campioanei, care era făcut praf de patronul Nelu Varga în urmă cu câteva luni, a devenit acum „rege“.

Dan a urcat CFR-ulpe primul loc, după 22 de etape. Foto Sportpictures

După un început greoi de campionat, CFR Cluj a urcat, încet și sigur, până pe primul loc al clasamentului. Victoria cu 3-0 de pe terenul fostului lider, Farul, a adus numai lapte și miere în sânul formației ardelene.

Cel mai extaziat s-a arătat antrenorul Dan Petrescu, care a reușit să-și ia revanșa în fața lui Gică Hagi după înfrângerea din tur (1-3). „Pentru mine și pentru echipă a fost chiar meciul perfect. Nici în visele cele mai frumoase nu ne gândeam că vom bate cu 3-0 la Farul. Am stat foarte bine în teren, am făcut presing exact cum trebuie.

I-am deranjat foarte mult.  Cel mai important a fost primul gol. Ne-a dat aripi! A fost un gol extraordinar, de la un jucător care nu mă surprinde. L-am dorit cel mai mult pe Krasniqi“, a spus „Bursucul“, care crede că lupta pentru titlu se va da în 5: CFR, Farul, FCSB, Rapid și Craiova.

Vorbe grele din partea șefului său

Dan Petrescu a devenit acum înger, după ce în luna septembrie a anului trecut era pur și simplu făcut praf de patronul Nelu Varga. După o serie proastă de rezultate atât în campionat, cât și în Cupele Europene, „Bursucul“ era atacat de șeful său, care încerca să-l îndepărteze fără a-i plăti clauza de reziliere a contractului, de 400.000 de euro.

„Deocamdată suntem pe minus cu zeci de milioane, nu cu două. Se joacă foarte urât, s-a pierdut cu echipe foarte slabe. Eu nu i-am redus bugetul lui Dan Petrescu), am redus greșelile pe care le-a făcut el. A adus jucători de proastă calitate, pe care îi plăteam cu 40.000-50.000 de euro pe lună.

Nelu Varga a realizat pe ce antrenor a pus mâna. Captură TV

Tot ce mi-a cerut i-am dat, n-are ce să-mi spună, că nu i-am făcut poftele. Să nu vină să-mi povestească faptul că el a jucat, dar arbitrii l-au furat. Asta e o vrăjeală. Mai sunt și jucători care se plâng. Deocamdată, sunt pe minus, pe minus cu zeci de milioane. Nu cu un milion, două. El nu mi-a făcut nicio bucurie! Mai mult de faptul că a luat titlul și atât“, a declarat atunci Neluțu Varga, la PRO TV.

Varga și-a continuat tirada la adresa lui Dan Petrescu: „La noi, și când luam titlul era pagubă. Dacă dorește să plece, să renunțe la clauza pe care o are. Aștept campionatul și accederea în primăvara europeană!“.

A devenit „deosebit“ 

Acum, după ce Dan Petrescu a repus echipa pe drumul cel bun – e în primăvara europeană și a dus echipa pe primul loc –, declarațiile belicoase s-au transformat în unele de iubire: „Extraordinar, superb. Mi-a plăcut foarte mult scorul, este impresionant, nu am crezut. Îl felicit pe Dan Petrescu, a fost deosebit. Au fost goluri foarte frumoase. Krasniqi a fost fabulos. Asta înseamnă să fii profesionist, vorbesc de impresarii noștri, care propun, apoi Dan și Neluțu Varga își dau acordul“, a spus acționarul Ștefan Gadola pentru gsp.ro.

„Bursucul“, atac la adresa FRF

Chiar dacă echipa sa a învins în derbyul cu Farul, Dan Petrescu a pus tunurile pe federație: „Nu înțeleg numărul jucătorilor de pe listă. De ce Chelsea să aibă 30 de fotbaliști, iar noi doar 22? Noi avem mai multe meciuri decât Chelsea! Avem Cupa, avem Conference League. Care e motivul ca un club să aibă doar 22 de jucători trecuți pe lista de campionat? Să trimit prin tribune, să îi las afară.

Cer ceva imposibil? De ce să nu avem 11 jucători pe bancă? E normal ca un jucător să fie supărat dacă îl trimit în tribune. Noi suntem mereu pe invers. Și cu antrenorii, aici antrenează cine vrea. Eu chiar nu înțeleg. Fiecare echipă ar trebui să aibă un antrenor cu licență. Toată lumea deja vorbește prea mult despre asta“.

A urmat apoi regula folosirii obligatorie a jucătorilor sub 21 de ani: „Să îmi spună și mie cineva ce beneficii a adus regula asta U21, că la națională nu batem pe nimeni. Am fost peste tot în lumea asta, dar n-am văzut așa ceva. Râde lumea de tine dacă aude“, a răbufnit antrenorul campioanei.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”