Dan Alexa a pus oficial capăt celei de-a două căsnicii, după ce și-a prins soția că-i pune coarne

0
Publicat:

Dan Alexa, fost internațional, actualmente antrenorul celor de la Poli Timișoara, a divorțat de partenera de viață, după o căsnicie controversată care a durat nu mai puțin de șase ani.

Dan Alexa se desparte de soția sa. Foto Instagram

Cei doi s-au separat în urma unui mare scandal în spațiul public, după ce Dan Alexa a acuzat-o pe Andrada că ar fi avut o escapadă amoroasă cu Alex Bodi, cunoscut om de afaceri din Capitală. 

Bănuiam. Era schimbat comportamentul. De când am început, am aflat în 3 nopți și 4 zile. Eu am filmat ce a apărut (n.r. în presă). Nu e confortabil, dar asta e viața. A fost greu, dar acum sunt chiar liniștit. Îmi pare rău de fiul meu, dar asta e altă poveste. 

Mi-a luat nevasta. E greu să mai emit o discuție cu el. Dar nu cred că așa trebuie pusă problema. Bodi nu mi-e prieten, sigur nu-mi va fi vreodată!”, a declarat Dan Alexa, la Kanal D, în urmă cu câteva luni.

„Custodia băiețelului nostru va fi comună!”

În primă fază, Dan Alexa și Andrada nu s-au înțeles în privința termenilor de divorț. Cei doi și-au adresat diverse injurii și urmau să ajungă în instanță pentru a pune punct scandalului. Într-un final, cei doi au ajuns la un acord, iar divorțul s-a produs la notar, pe cale amiabilă.

„Am divorțat la notar și a mers mult mai repede. A fost totul pe cale amiabilă, suntem în relații foarte bune. Tot ceea ce contează este băiețelul nostru, Arkan. Custodia va fi comună. Nu ne-am făcut program săptămânal. Avem o relație foarte bună, nu se pune problema de așa ceva. Cel mai important este să fie băiatul bine. Amândoi suntem conștienți de asta!”, a declarat Dan Alexa, conform Cancan.

Dan Alexa a mai trecut printr-un divorț în anul 2016, atunci când s-a separat de Izabela, femeia alături de care are doi copii. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”