„Cutremur“ la Petrolul: Antrenament boicotat de jucători! Motivul, relatat sub protecția anonimatului

0
Publicat:

Campionatul românesc a fost denumit Superliga în contul unui parteneriat cu o firmă de pariuri. În realitate însă, nu există nimic super, când vorbim despre această competiție extrem de slabă! Și nu doar calitatea fotbalistică lipsește cu desăvărșire, după cum ne arată și rezultatele europene din acest sezon. Din păcate, avem niște cluburi cu mari probleme administrative.

Gicu Grozav (Petrolul)

Anul trecut, Hermannstadt s-a ales cu „aripile“ tăiate, când era pe val în clasament. Formația din Sibiu a fost depunctată din cauza restanțelor financiare și, din acel moment, s-a dus în cap, ajungând în play-out. Acum, o situație similară se întâmplă la Petrolul Ploiești. Adică, o echipă aflată pe locul 6 în ierarhia Superligii, de play-off. Chiar și așa, jucătorii sunt neplătiți de trei luni, după cum au confirmat surse din club pentru Gazeta Sporturilor și Digi Sport.

Furioși din cauza promisiunilor neonorate ale conducerii, jucătorii lui Florin Pârvu (48 de ani) au profitat de pauza competițională prilejuită pentru meciurile echipelor naționale și au trecut la protest. Concret, miercuri, Gicu Grozav și colegii săi s-au prezentat la stadion și au cerut să aibă un dialog cu șefii Petrolului. Cum nimeni nu s-a prezentat la această întâlnire din partea oficialilor, jucătorii au refuzat să facă antrenament și au plecat acasă!

Episodul a fost povestit pentru Digi Sport de un jucător sub protecția anonimatului: „Ne pare rău că am <<agățat tricourile pe gard>>, cum se spune, dar așteptăm să se rezolve lucrurile. Până acum, am dat dovadă de toată înțelegerea, n-ați auzit din vestiar vreo nemulțumire legată de bani, dar trebuie să se rezolve“.

După această pauză, Petrolul va juca în campionat, acasă, cu Botoșani pe data de 24 noiembrie. Echipa e neînvinsă în Superliga noastră de la un meci pierdut cu CFR, la Cluj, scor 0-1, pe 18 septembrie. De atunci, Petrolul a adunat trei victorii și șase remize în campionat și în Cupa României.

Superliga 2023-2024, etapa a 16-a

Sepsi – Rapid 0-0

Universitatea Cluj – Petrolul 0-0

Poli Iași – CFR Cluj 3-3

Farul – Hermannstadt 1-1

Botoșani – Voluntari 3-3

Universitatea Craiova – Dinamo 1-0

FCSB – FCU Craiova 1948 2-1

UTA – Oțelul Galați 2-4

Clasament

1. FCSB 16 10 4 2 30-16 34

2. CFR Cluj 16 9 4 3 31-17 31

3. Rapid 16 8 6 2 31-17 30

4. Universitatea Craiova 16 7 5 4 22-16 26

5. Hermannstadt 16 5 9 2 24-16 24

6. Petrolul 16 4 10 2 19-16 22

7. Farul Constanța 16 6 4 6 22-24 22

8. Oțelul Galați 16 3 11 2 16-14 20

9. Sepsi 16 5 5 6 18-18 20

10. Universitatea Cluj 16 4 8 4 22-23 20

11. Poli Iași 16 4 6 6 19-23 18

12. UTA 16 4 6 6 19-25 18

13. Voluntari 16 4 5 7 20-29 17

14. FC U Craiova 1948 16 4 3 9 25-30 15

15. Dinamo 16 2 4 10 9-27 10

16. Botoșani 16 0 8 8 17-33 8

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off, în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"