Cupa României la fotbal: Universitatea Cluj, prima calificată în semifinale. Două „sferturi” se joacă miercuri

0
Publicat:

Universitatea Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, marți seara, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-1 (0-0), pe Cluj Arena.

Iulian Cristea, de la U Cluj, a salutat galeria la final alături de fiul său FOTO Facebook U Cluj

Sibienii au deschis scorul prin Moonga Simba (52), dar „U” a întors rezultatul în ultimele 20 de minute ale partidei.

Francezul Oucasse Mendy (73) a restabilit egalitatea cu o foarfecă din marginea careului mic, iar ivorianul Issouf Macalou (81) a marcat golul victoriei după o acțiune individuală.

În semifinale, formația pregătită de Cristiano Bergodi o va întâlni pe învingătoarea dintre FC Argeș și Gloria Bistrița (Liga 2).

Prezent la flash-interviu, Macalou, marcatorul golului decisiv, a vorbit despre reușita fabuloasă pe care a reușit-o din „foarfecă” împotriva sibienilor, dar și despre partida care îi așteaptă sâmbătă cu FCSB, în ultima etapă din sezonul regular al Superligii.

Este calitatea mea când sunt unu contra unu, știu că pot trece de adversar si sa dau genul asta de gol, am calitatea să fac genul asta de acțiune și sunt foarte fericit. Este o foarte bună performanță pentru club, e foarte important pentru noi că am ajuns în semifinală. Mergem în play-off și jucam pentru ambele trofee, Cupa și Superliga.

Lăsăm lumea să vorbească încă de la începutul sezonului, toată lumea vorbește așa. Ei cred că noi suntem echipa mai slabă (n.r. - contra FCSB), dar acum suntem în play-off și lăsăm lumea să vorbească. Vreau să câștigăm orice competiție în care jucăm, asta e mentalitatea corectă dacă vrem să facem ceva la sfârșitul sezonului”, a declarat Macalou la final.

Echipa lui Cristiano Bergodi, aflată pe locul 4 în Superliga, cu 51 de puncte obținute cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, este lăudată de rivali. „U Cluj, în primul rând, e o echipă bună. În ultimii ani a avut rezultate foarte bune, a fost și în cupele europene. Într-adevăr, a început slab sezonul, la fel cum începuseră și CFR și FCSB. După mine, este cea mai în formă echipă în momentul de față. Mă refer ca joc, mi se pare cea mai în formă, peste CFR, așa mi s-a părut în ultimele meciuri”, a spus conducătorul rapidist Victor Angelescu.

Cupa României la fotbal, sferturile de finală

Marți

U Cluj - Hermannstadt 2-1

Miercuri

FC Argeș - Gloria Bistrița 17:30

U Craiova - CFR Cluj 20:30

Joi

Dinamo - Metalul Buzău 20:00

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute