Cum văd fotbaliştii naţionalei pericolul unor atentate la Euro 2016: mesajul lui Torje pentru românii care vin la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul actual, după toate atacurile teroriste din ultima perioadă, un drum parcurs, vineri, până la “Stade de France”, folosind mijloacele de transport în comun, poate însemna un real pericol.

Pentru a-şi face curaj în perspectiva confruntării cu Franţa, jucătorii lui Anghel Iordănescu amintesc de cea mai mare surpriză din istoria fotbalului.

La Euro 2004, Grecia a detonat “bomba”, învingând gazda turneului, Portugalia, scor 2-1, în meciul de deschidere. Cele două formaţii au avansat apoi până în ultimul act, acolo unde grecii s-au impus, din nou, de această dată, scor 1-0.

“Dacă Grecia a luat Campionatul European, atunci orice e posibil şi orice echipă poate să câştige. Trebuie să intrăm pe teren cu gândul de a câştiga acest meci. La un turneu final, nu există favoriţi. Franţa e o echipă valoroasă, dar şi noi suntem pregătiţi pentru ce avem de făcut. Niciun meci nu e imposibil. Ne dorim foarte mult să trecem de faza grupelor. Cel mai important meci e primul, apoi vom lua lucrurile pas cu pas”, a spus Gabi Torje.

A fost momentul în care mijlocaşul a fost întrebat de un ziarist francez cum şi-a propus România să învingă Franţa. “Va fi, cu siguranţă, un meci greu, dar trebuie să fim organizaţi. Nu o să vă spun tactica noastră. O să vedeţi pe teren ce am pregătit”, a continuat Torje.

Nu se tem de atentate

Acesta a comentat şi pericolul unor atentate care ameninţă turneul final: “Familia e pe drum, vor fi la meci, la fel şi familiile unor colegi. Nu trebuie să ne fie frică. Desfăşurarea forţei de securitate de la Euro 2016 nu s-a văzut la alt turneu. Organizarea UEFA e pusă la punct foarte bine”.

  Am mai jucat pe stadioane pline şi n-am simţit presiunea publicului. A fost chiar o plăcere. Suntem pregătiţi. Aşteptăm de mult acest moment. Suntem convinşi că românii prezenţi pe stadion ne vor încuraja din minutul 1 până în minutul 90+5. Gabi Torje mijlocaş România
Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare