Cum se numesc antrenorii în România: Şumudică a arătat un SMS primit, atunci când era în tratative cu Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul românesc a ajuns la 35 de tehnicieni schimbaţi în 29 de etape, un record de instabilitate care poate fi explicat prin incompetenţa oamenilor care iau deciziile.

Primul eşalon din România arată mai rău decât întrecerile din zona Golfului Persic, care, cândva, erau recunoscute pentru repeziciunea cu care arabii îi angajau şi îi destituiau pe oamenii de pe bancă. 

S-a ajuns aici, deoarece decizia schimbării unui antrenor n-are, de multe ori, nicio logică. Iar cel care vine în locul unui tehnician concediat are în CV o mulţime de eşecuri. Totuşi, acest lucru nu-l impiedică să se prezinte drept un salvator.

Pe lângă faptul că iau decizii absolut ridicole, atunci când angajează sau concediază, conducătorii din Liga I sunt influenţaţi şi de oameni care, în mod normal, n-ar trebui să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte soarta băncii tehnice.

Un exemplu în acest sens e ceea ce i s-a întâmplat lui Marius Şumudică, atunci când acesta se afla în tratative cu Rapid. 

„Suporterii au făcut presiune mare“

Şumi a fost concediat de la Concordia Chiajna, după etapa cu numărul 24, pentru a ajunge la Astra înainte rundei cu numărul 29.

Între aceste momente, el s-a aflat aproape de o revenire la Rapid, însă mutarea nu s-a mai produs dintr-un motiv pe care el l-a dezvăluit la Dolce Sport.

„Acesta e mesajul doamnei Moraru (n.r. – soţia finanţatorului Rapidului) prin care îmi spune că s-au făcut presiuni din partea unei părţi a galeriei ca Şumudică să nu vină la Rapid. Bună seara, din păcate, nu doar de familia noastră depindea decizia de azi. Deşi ne-am dorit ca să veniţi la Rapid nu puteam să nu luam în calcul şi alte riscuri pe care ni le asumam, în condiţiile în care suporterii au făcut presiune mare. Sper  să salvăm Rapidul şi să colaborăm în viitorul aproapiat“, a fost SMS-ul arătat de Şumudică.

„Dacă eu, Marius Şumudică, am ajuns să fiu hulit de suporterii Rapidului, e cea mai mare dezamăgire a mea profesională!“, a concluzionat actualul tehnician al celor de la Astra.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare